Filarmonica din Timişoara. Oameni îmbrăcaţi la patru ace, femei în vârstă mergând la braţ, puhoi de tineri zgomotoşi, părinţi cu copii. Cam atât de pestriţă a fost mulţimea de joi seara care a participat la concertul lui Nigel Kennedy, fiecare cu aşteptările sale.
Aşteptările mele erau legate de ce ştiam despre un concert de vioară şi despre puţinul pe care îl văzusen despre artist pe youtube. (more…)
Sunt o fire conservatoare. Am mai spus-o şi nu mi se pare că e musai un defect, deşi e greu înţeleasă într-o perioadă atât de dinamică şi schimbătoare. Da, m-am înfoiat puţin împotriva formelor de artă moderne şi neconvenţionale. Recunosc că nu rezonez cu ele.
În schimb, îmi place clasicul. (more…)
Mai ştiţi cum vă spuneam eu că îmi plac vocile răguşite? Şi v-am recomandat, spre exemplificare, melodiile celor de la Robin&The Backstabbers? Ei bine, după concertul de aseară, simt nevoia să îmi cer scuze.
Concertul a fost îngrozitor. (more…)
Eu sunt o persoană foarte conservatoare: prefer întotdeauna hainele clasice, nu îmi plac improvizaţiile, sequel-urile la filme şi coverurile la melodii. Dar pentru că trebuie să existe şi excepţii, reticenţa mea faţă de coveruri mi-a fost schilodită de când am auzit prima oară Perfect cântată de Byron. Iar apoi Chihlimbar. Şi Ochii Tăi.
Au oamenii ăstia un fel de a îşi face toate melodiile ale lor şi de a le da plus valoare, încât uiţi că le-au mai cântat vreodată şi alţii. Ca să nu mai zic de cât de bine sună propriile lor compoziţii. La concertul de aseară din Taine nici nu am respirat.
(more…)
De când mă ştiu mi-au plăcut vocile tabacice, răguşite, mai ales la solişti. De la Bonnie Tyler la Zob şi solistul de la Kings of Leon, toţi răguşiţii mă fac să mi se zbârlească pielea mai tare şi să pun mai uşor pe repeat o piesă.
Ultima descoperire de acest gen (more…)
În spiritul evenimentelor şi discuţiilor din ultima vreme, vă anunţ cu drag că mâine seară, începând cu ora 21, are loc o nouă ediţie a Marii Adunări Folk de la Casa Studenţior din Timişoara. Asta înseamnă că o să se cânte frumos, o să se recite şoptit, o să stea pe saci de cârpe până dimineaţa, iar fetele de la Tourmaline Boutique o să ne facă nişte surprize, aşa cum doar ele mai ştiu.
Eu voi fi acolo. Voi?
Ascultând aseară recitalurile de la Festivalul de Folk Ziua de Mâine transmise în direct, mi-am dat seama că eu cu muzica asta am crescut în casă și că știam versurile de la Miruna înainte să fi învățat vreo poezie mai serioasă la școală. Ascultam monologurile lui Pittiș ca pe povești pentru copii, știam de mică ce e cu Cenaclul Flacăra și mă uitam cu drag la fratele meu cum învăța primele acorduri la chitară.
Mi-am adus aminte că piesele de la Compact și Pasărea Colibri ne-au fost însoțitor de bord în cel mai lung și cel mai frumos drum până la mare pe care l-am făcut vreodată. Cu o dubiță puternic lovită de soartă, a cărei portieră se deschidea din când în când din senin, cu noi mici și gălăgioși, cu un unchi fantastic ce nu mai este printre noi și cu glasul mamei și al mătușii mele care îngânau fără cusur toate piesele. (more…)
Dintotdeauna mi-au plăcut emisiunile cu muzică. Nu ratez niciun Eurovision, m-am uitat la Megastar cu plăcere şi cu la fel de multă plăcere mă uit şi la Vocea României. Vreau să cred că am ureche muzicală şi îmi place să fac pe juriul din vârful patului, să am emoţii, să mă treacă fiorii şi să critic fără milă.
Am observat cu bucurie că parcă sunt mai mulţi concurenţi talentaţi ca niciodată, oameni cu adevărat înzestraţi care ar bate la fund mai mult de jumătate din artiştii noştri consacraţi. Ceea ce mă face să mă întreb: oare Smiley, dacă ar concura, ar trece mai departe? Dar Loredana?
Sau, mai bine spus, câţi din cântăreţii şi soliştii care populează scenele şi ecranele TV ar trece de un asemenea concurs?
Ah, şi ca bonus, cine este pentru voi, în prezent, vocea României? Dintre cei deja faimoşi. Mie nu-mi vine nimeni în minte.
Ultima găselniță a muzicii moderne e să faci fiuciăringuri cât mai surprinzătoare. Lucru cu care sunt total de acord, dacă este într-un scop nobil și aduce plus valoare produsului final. Dar de ce tu Coldplay, trupă minunată, care te descurci tu singură să faci melodii frumoase, ai face un cântec cu Rihanna? Cântec care nu numai că e cu Rihanna, dar și sună așa:
Coldplay – Princess of China (with Rihanna)
Asculta mai multe audio pop
Ce urmează, o colaborare între un artist de renume internațional și un manelist? Oh, wait…
Pe modelul You show me yours, I’ll show you mine, vine un moment în etapa de tatonare a oricărei relații când încerci să cucerești și să spui mai multe despre tine prin schimburi sistematice de melodii. Și atunci cei doi potențiali parteneri de cuplu își intră în pielea de meloman și încep transferul de fișiere pe Y!Messenger.
Ca să facă o impresie bună, încep cu melodii culte, instrumentale, muzică clasică sau eventual cântece de pe coloana sonoră a unor filme obscure, europene. Discută despre albume, concerte și sunetul plăpând al harpelor, documentându-se cu conștiinciozitate de pe wikipedia, ca nu care cumva să comită vrei greșeală de cultură muzicală. Apoi, El, fiind mai curajos, va încerca marea cu sarea și, cu inima palpitând și degetul tremurând, va da send ultimului șlagăr Inna, care, nu-i așa, e vie pe toată harta lumii. Ea îi va trimite un smileyface. Și uite așa, încet, încet, între un lol, un brb și-un videoclip Blondy își dau seama că, de fapt, amândurora le place Fuego și că nu e nimic rău în asta. 
Serios vorbind, chiar cred că foarte multe relații încep printr-un schimb de melodii. Voi ce ați dat și ce ați primit?
