Fata Moşului din pădurea adormită

Suntem autorii propriilor noastre poveşti. Fiecare dintre noi croieşte scenarii, creează intrigi, alege o variantă în defavoarea alteia, îşi complică povestea pentru ca apoi să încerce să o salveze etc.

Dar lucrurile sunt puţin mai complicate dacă te gândeşti că toţi suntem în acelaşi timp autorii şi protagoniştii poveştilor noastre şi personaje secundare în poveştile celorlalţi. Eşti prinţesă într-o poveste şi zmeoaică în alta.

Poveştile noastre se intersectează, uneori se completează sau se unesc, alteori nu. Nu orice două poveşti pot alcătui o carte. Şi atunci te trezeşti că din prea multă creativitate ai ajuns tu, Cenuşăreasa, cu cei 7 pitici şi ceva mai norocoasa Albă ca Zăpada caută merele de aur cu Prâslea cel Voinic 🙂

What if …?

Mă trezesc şi primul lucru pe care îl fac e să aprind laptop-ul. Asta ca să îl găsesc deja “pregătit” până termin eu cu celelalte mărunţişuri matinale. Mă întorc în cameră, îmi verific e-mail-ul, citesc câteva bloguri, ştirile şi apoi ascult muzică pe care o împărtăşesc sau nu tot pe net. Mănânc sau citesc, laptop-ul rămâne aprins câtă vreme sunt şi eu în cameră. Merg la lucru, aprind un alt laptop. Şi printre e-mail-uri în Outlook şi fişiere *.xls, îşi fac loc şi ferestre care ţin de treburi … personale.  Mă întorc acasă, nu stau 5 minute şi aprind laptop-ul meu. Chiar dacă nu stau atunci să lucrez la el, dar îl aprind, să fie. Singurele întreruperi sunt cele cauzate de câte o plimbare sau un drum la şcoală.

I think I’ve got an issue 🙂 Şi partea proastă e că nu mă deranjează. Mie îmi place. It’s a good companion, this Internet Guy. Numai că nu e real. Şi nici sigur. Ieri ba ne-am certat, ba ne-am împăcat 🙂 Şi numai RDS-ul era de vină. Şi apoi, ar mai fi o problemă. M-am învăţat aşa.. connected şi de fiecare dată când mă “deconectez” şi merg şi eu în locuri mai aproape de natură şi mai îndepărtate de tehnologie, mi se pare că atunci se întâmplă totul şi eu nu aflu 🙂 Mai sun un prieten să îmi verifice e-mail-ul, îl mai verific eu de pe telefon, dar tot am sentimentul că ratez ceva. Cel puţin până mă adaptez.

Şi e curios că eu nu eram aşa. Râdeam de fratele meu şi nu înţelegeam cum de stă toată ziua cu ochii în calculator. Mi se părea că el ratează lucruri. Nu înţelegeam de ce să vorbeşti ore în şir cu o persoană pe net când aţi putea să o faceţi foarte bine faţă în faţă. Pentru că nu vorbea cu niciun prieten din alte ţări/oraşe. Şi acum … iată-mă! Cum ne poartă viaţa asta … 🙂

Şi atunci mă întreb: dacă, prin absurd, de mâine nu am mai avea Internet, ce-aş face? Cu ce mi-aş ocupa timpul? Unde mi-aş stoca informaţiile? Şi de unde aş prelua altele? Aş începe să merg la cinema? Mi-aş cumpăra CD-uri cu muzică? 🙂 În ce măsură aş mai vorbi cu persoanele cu care vorbesc acum? Pe scurt, cât de uşor m-aş putea întoarce la un stil de viaţă mai vechi?

01:15 a.m. Moment poetic. Epigramă

O oră, vă rog. Injectabilă. 🙂

Se spune că timpu-i un leac pentru toate

Că vindecă răni, provoacă uitări

Şi bolnave iubiri din suflet le scoate.

Aşa tratament îmi trebe şi mie!

Mă-ntreb doar un lucru: ar fi grozăvie

Să dea “timp” din ăsta şi la … compensate.

Stupid question

Dacă pisicile cad mereu în picioare, iar o felie de pâine unsă cu unt cade mereu pe partea cu untul, ce se întâmplă dacă legăm felia pe spatele pisicii şi aruncăm pisica de undeva, de sus? 🙂

02:34 am. Moment poetic. Epigramă

Despre oameni… cu fumuri

Pe cei ce fumează îi umplu de-ocară,

De ignoranţă i-acuză şi de prostie.

Se dau drept exemplu de port şi morală

Până când cerul le este mai jos de bărbie.

Şi cu gândul la cei ce vor ca să moară

Se uită pierdut şi-şi aprind … o ţigară.

2:35 am. Moment poetic

Pronume

Într-o lume plină de eu şi de voi

Tu te gândeşti vreodată la noi?

Ea ştie că nu.

Ei nu vor să creadă.

Iar ochiul tău e blestemat să nu vadă.

Şi eu, eu aş da eu-l din mine

Pentru-o frântură din noi,

O fărâmă din tine.

I wish I lived in another Wor(l)d. Pe scurt: regrete

Ce bine ar fi să pot face în mod real ce pot face în Ms Word.  Să pot da undo şi să revin la starea de acum 2 zile, să îmi retrag toate cuvintele scrise din impuls, să fac să dispară toate gândurile negre şi visul de azi-noapte şi să merg mai departe ca şi cum nimic din toate astea nu ar fi avut loc.

La fel de bine ar fi să pot formata oamenii, să îi colorez atunci când sunt gri, să îi fac să îmi scrie cu Comics Sans Ms atunci când insistă să îmi scrie cu Times New Roman…  Să pot să modific mărimea caracterelor unor oameni mărunţi,  să pot da zoom in ca să reuşesc să ‘citesc’ unele persoane şi zoom out când sunt privită şi simt că se vede prin mine.

Să am mai multe versiuni ale propriei mele persoane, să pot să dau copy momentelor frumoase şi să îmi pun parolă pe unele gânduri, pentru ca apoi să o uit …

Şi mai ales aş vrea să pot să salvez un zâmbet şi să îl păstrez într-un fişier ascuns …