The world is a playground! :)

Închide ochii… imaginează-ţi că eşti pe un teren mare de joacă. Un parc imens cu alei şerpuite, tancuri, tunuri şi o armată de oameni faini. Armată, la propriu. Căci atunci când dormi cu capul lângă un tun, când eşti camuflat din cap până în picioare aşa cum sunt toţi cei din jurul tău, când trec buggy-uri pe lângă tine şi la 20 de metri distanţă vezi un avion, ai impresia că te-ai întors în timp şi că te poţi juca aşa cum nu ai făcut-o nicicând. Imaginează-ţi că ai jucării în mărime naturală şi senzaţii pe măsură. Şi gândeşte-te că tu eşti, pentru câteva zile, supereroul pe care l-ai plăsmuit după bunul plac cu atâta timp în urmă.

Închide ochii… trage aer în piept! E aer curat şi e tihnă. Ai luat pauză de la joacă. Eşti bucuros, ai câştigat! Aici nimeni nu pierde … Ai redevenit om mare şi te bucuri de lucruri simple. De linişte, de natură şi de-o vorbă bună. De oameni prietenoşi şi de muzica de care îţi era dor. De-un foc mare de tabără şi de-o bere rece. Zăreşti o bicicletă. Zâmbeşti. N-ai mai condus una de când aveai vreo 9 ani. Camarazii tăi de joacă şi de voie bună îşi iau câte una şi pornesc în expediţie. Ca un soldat devotat, îi urmezi, uşor timorat şi speriat ca nu cumva să cazi. Primele pedalări şi vântul care-ţi bate în faţă te poartă iar în timp. Eşti din nou copil, zâmbetul ţi-a invadat faţa şi pedalezi în neştire, prinzi viteză, în timp ce prin faţa ochilor îţi trec momente şi sentimente de care uitasei de mult… Pe care ştiai că le-ai trăit, odată, dar pe care nu ţi le puteai aminti cu exactitate. Acum le simţi din nou. Şi e bine…

Deschide ochii! Eşti în Arsenal Park!

Aici m-am jucat eu în weekend. Şi chiar e ca-n poveşti, fără exagerare. Ca-n lumile create de noi, copii fiind. E un univers distinct care-ţi lasă loc să-l îndoi, să-l răsuceşti şi să-l aranjezi după bunul plac. Poţi fi prinţesă şi să te bălăceşti în piscină sau poţi fi un fel de Xena, să trăieşti periculos şi să salvezi lumea de la pieire. Important e că dincolo de toate, te salvezi pe tine. Iei o pauză de la … a fi aşa cum vor alţii să fii, de la viaţa citadină, de la serviciu şi de la şcoală. Te joci în voie fără reţineri, pentru că acolo nu există limite de vârstă. Nici prejudecăţi. Nici oameni care să se uite chiorâş dacă ai 50 de ani şi vrei să te joci cu o minge. Sau să faci o poză cocoţat pe-un tanc.

Şi ca să vedeţi că dacă n-ar fi, nu v-aş povesti, uite nişte poze:

DSC_3930

DSC_3877

arsenal 138

arsenal 045

arsenal 047

DSC_3914

arsenal 170

arsenal 158

arsenal 177

DSC_3987

DSC_3931

arsenal 172

arsenal 153

arsenal 178

şi-un soldat căzut în luptă 🙂

arsenal 037

√3 vs ELECTROGLOTOSPECTROGRAFIE

Nu-mi plac cifrele. Nu mi-au plăcut niciodată. Şi mereu m-a frustrat că în multe privinţe şi pentru mulţi, suntem numere sau iniţiale. La naştere, am fost domnişoara 28702261800**.  Lung de 13 cifre, urât şi sec; doi-ul spunea despre mine că voi fi îmbrăcată probabil în roz, iar următoarele 6 cifre anunţau ziua în care voi primi, cu oarecare regularitate, cadouri.

Şase ani mai târziu, am ajuns la şcoală, unde n-am făcut decât să-mi continui existenţa de număr într-o evidenţă. Am fost al nu ştiu câtelea înscris şi al 26-lea elev din catalogul clasei a I a C. Ca să nu mai spun că la serbarea de la sfârşitul clasei a-ntâia, am interpretat cifra zero … Şi nici nu vreau să mă gândesc de ce s-a considerat că mi se potriveşte rolul …

Am făcut 14 ani şi lucrurile s-au mai complicat, în sensul că acum aveam şi serie, nu doar număr. 🙂 Sunt aşadar Domnişoara TM, fostă GZ.

Sunt un număr matricol în actele UVT, al nu ştiu câtelea posesor de blog şi vizitatorul numărul X pe cutare.net. Sunt unul dintre cei care au contribuit la creşterea natalităţii şi  care cu la fel de mult simţ de răspundere va înclina balanţa, la un moment dat, în favoarea mortalităţii.

Recunosc utilitatea încifrării noastre, dar nu-mi place. Eu sunt un om de cuvânt, ca să spun aşa. Adică îmi plac cuvintele. 🙂 Îmi plac pentru că ele nu sunt niciodată nici seci, nici simple. Căci cu ele poţi să te joci, nu să faci operaţii. Pentru că deşi poţi face mai puţine combinări de X luate câte Y, ajungi la mai multe rezultate. Şi toate-s relative şi interpretabile. Ceea ce mie îmi place.

Nu-mi plac însă chestiile bătute în cuie (a nu se înţelege că am ceva cu Iisus 😀 – vai, ce glumă urâtă am făcut!) Nu am putut suferi axiomele şi în general, nu-mi place nimic asupra căruia să nu poţi reveni, pe care să nu poţi să-ţi laşi şi tu amprenta. Îmi plac chestiile complicate, deşi nu le pot întotdeauna înţelege. Şi deşi matematica a rămas, în multe dintre aspectele sale, ceva-ul suprem pe care nu l-am putut înţelege, tot nu m-a atras aşa cum mă atrag de obicei lucrurile pe care nu le cunosc. Pentru că este rece. Şi trebuie s-o iei de bună.

Şi ca să închei circular şi să revin la problema mea iniţială, e frustrant să ştiu că pot fi identificată, descrisă şi recunoscută doar printr-o serie de cifre …

În sfârşit …

Ştiri matinale: avem şi noi gripă porcină! M-am liniştit … credeam că o să rămânem iar pe dinafară. Mă amuză doar că la noi până şi viruşii ajung după ce se demodează în alte părţi 🙂

I wish I knew you before

… sau despre regrete.

Eu am regrete. Nu sunt dintre aceia care pot spune sincer că nu regretă nimic din ce au făcut sau nu au făcut. Nu că nu aş fi mulţumită de ce am acum, dar tot sunt lucruri care aş fi vrut să fie altfel. Lucruri care au ţinut de mine şi lucruri asupra cărora nu am avut niciun control.

Regret că nu ştiu să spun “nu”, că mi-e mai tot timpul “ruşine” să … orice, că nu am fost mai îndrăzneaţă în anumite situaţii, că nu am vorbit mai mult, mai puţin sau mai rar în diferite momente, că nu am avut suficient curaj să mă dau pe un supertobogan dintr-un aquapark astă vară, că nu “mă ţine” să spun mereu ce gândesc, că uneori sunt ipocrită şi devin un nodding puppy doar pentru că cel din faţa mea asta vrea să vadă şi lista poate continua. Astea sunt lucruri pe care le-aş fi putut face altfel şi nu le-am făcut. Mai sunt şi cele care nu au depins de mine: momentele în care m-am îndrăgostit de persoane nepotrivite, persoanele potrivite de care m-am îndrăgostit în momente proaste, oamenii care au plecat şi aş fi vrut să mai stea şi oamenii care vin şi pleacă la voia întâmplării; nesincronizări, ironii ale sorţii şi conjuncturi nefavorabile.

Pot înţelege? Da! Pot trăi cu asta? Normal! Dar asta nu înseamnă că nu regret, că nu mă gândesc seara, înainte de culcare, cum ar fi fost dacă …?

Aşa că dacă Frank Sinatra cânta cu inima împăcată “I did it my way”, bravo lui! Poate la 70 de ani o să văd şi eu lucrurile la fel.. Până atunci însă, eu cânt “I wish I were something more … I wish I knew you before”

[dailymotion id=x3m088]

Lyrics:

So called Mr Rock And Roll
Is dancing on his own again
Talking on his phone again
To someone who tells him that his balance is low
He’s got no where to go
He’s on his own again

Rock chick of the century
Is acting like she used to be
Dancing like there’s no one there
Before she never seemed to care
Now she wouldn’t dare
It’s so rock and roll to be alone

And they’ll meet one day
Far away
And say “I wish I was something more”
And they’ll meet one day
Far away
And say ” I wish I knew you, I wish I knew you before”

Mrs Black and White
She’s never seen a shade of grey
Always something on her mind
Every single day
But now she’s lost her way
And where does she go from here

Mr Multicultural
Sees all that one can see
He’s living proof of someone
Very different to me
But now he wants to be free
Free so he can see

And they’ll meet one day
Far away
And say “I wish I was something more”
And they’ll meet one day
Far away
And say “I wish I knew you, I wish I knew you before”

He says “I wish I knew you, I wish I met you
When time was still on my side”
She’ll say ” I wish I knew you, I wish I loved you
Before I was his bride”

And so they must depart
Too many more are broken hearts
But I’ve seen that all before
In TV, books and film and more
And there’s a happy ending
Every single day

And they’ll meet one day
Far away
And say “I wish I was something more”
And they’ll meet one day
Far away
And say “I wish I knew you, I wish I knew you before”

A threesome :)

Care ar fi cele trei lucruri care le-ai lua cu tine dacă te-ai duce pe o insulă pustie?

Eu nu ştiu să răspund la întrebarea asta. Nici la cel mai ipotetic mod cu putinţă, mi-e imposibil să aleg trei lucruri. Sunt convinsă că orice trei obiecte aş alege, odată ajunsă acolo, oricare alte trei mi s-ar părea mai potrivite 🙂

Cred că aş lua cu mine o persoană. Am voie? 🙂

Oare e cineva care ar găsi uşor cele trei lucruri? Pentru mine e la fel de greu ca aia cu “îţi împlinesc trei dorinţe”. Nici în cazul ăsta nu ştiu dacă aş alege dorinţa “potrivită”. Deşi tocmai mi-a venit una în minte …  😀

Trecând peste momentul oniric, voi ce aţi lua la voi? Trei lucruri. Nu mai mult, nu mai puţin. De dorinţe nu întreb că dacă îmi spuneţi, poate nu se mai împlinesc 😛

Freak of nature

Nu numai că nu mă mai înţeleg, dar de-abia mă mai tolerez. Am crescut într-o familie aşa faină, nu ştiu cum de am ajuns un om aşa ciudat. Mai întâi de toate, insist să vreau lucruri care nu prea există sau cel puţin, nu pentru mine. Visez la iubiri imposibile, la suflete pereche, ba câteodată mai şi cred că găsesc asemenea lucruri. Trăiesc cu impresia că nimeni nu vrea niciodată răul nimănui, că nimeni nu te face să suferi deliberat şi că dacă vrei un lucru suficient de mult, se va împlini.

Apoi, pe cât de raţională sunt în anumite privinţe, pe atât de tare îmi pierd capul total aiurea, alergând după himere. Mă cramponez în situaţii fără ieşire aşteptând semne divine şi întorsături de situaţie mai ceva ca-n Serendipity.

Am dat vina pe romantism, am dat vina pe cărţi şi pe prea multe filme. Dar deja cred că e o chestie patologică. Vreau să fiu un om normal, se poate? Să îmi doresc chestii reale, pe care să le pot trăi şi de care să mă bucur. M-am săturat să tot fac scenarii cu happy end şi să-mi iasă pe dos … Şi da, ştiu, e vina mea. Mi s-a spus. Chiar şi azi, de către prietenele mele. Şi pentru ele, o să încerc o nouă abordare. Începând de acum. Să vedem ce-o ieşi. Poate-i cu noroc! 😉

Reţeaua de desene animate :)

Ce urâte sunt desenele de pe Cartoon Network titrate. Laboratorul lui Dexter? Fetiţele Powerpuff? Ce-i asta? “Cow and Chicken” va fi “Vaca şi Găina”, iar “Two Stupid Dogs”, “Doi câini proşti”?

Unde mai sunt jocurile de cuvinte, replicile inteligente, umorul fin şi glumele seci? Îi compătimesc pe copii. Eu o bună parte din engleza pe care o ştiu de-acolo am învăţat-o. Încă mai ştiu replici faine şi încă le folosesc. Traduse nu au farmec. Mai ales că sunt traduse mot a mot şi rostite fără pic de intonaţie. Mai mult decât atât, am întâlnit cazuri când rolurile unor personaje masculine erau interpretate de femei.

Păcat … Se pierde autenticitatea personajelor. Cel mai tare mă enervează când traduc până şi genericul. Cântecele alea sunt schimonosite de-a dreptul. De ce? Un copil care ascultă Britney Spears sau Justin Timberlake cred că poate face faţă şi melodiei din Dexter’s Laboratory …

Cutremurător :)

Aseară s-a cutremurat pământul. Habar n-am avut până târziu, când mi-a spus o prietenă din Bucureşti. Nici măcar ea nu l-a simţit prea tare …

Nu am trăit niciodată exprienţa unui cutremur, dar m-aş lipsi bucuroasă de ea. E unul dintre lucrurile care mă înfioară. Mi se pare groaznic să nu ai niciun control asupra unei situaţii din care vei ieşi zgâlţâit 🙂 Şi cel mai rău cred că este sentimentul post-cutremur. Teama de-o replică, paranoia când se mişcă lustra din cauza vecinilor de sus 🙂

Dincolo de asta, m-a amuzat din nou reacţia mass-media. Exagerări, statistici, invitaţi care mai de care mai avizaţi şi multe, multe sfaturi. Cele mai tari sunt unele publicate pe site-ul celor de la Antena 3. Iată câteva exemple. Luaţi pixul şi notaţi!

Nu vă rezumaţi la a vă apleca sau ascunde sub diverse obiecte, de exemplu birouri sau maşini, pentru că riscul este foarte mare în aceste situaţii.

Cum adică să nu mă rezum la…? Adică să mai fac şi altceva în afară de un lucru care deja mă supune unui risc major?

Câinii, pisicile şi copiii mici se ghemuiesc uneori natural în poziţia fetală. Este un instinct natural de supravieţuire. Cel mai sigur este să vă ghemuiţi lîngă un obiect mare, de exemplu o canapea care se va comprima într-o oarecare măsură, dar care va lasă un gol lângă el.

Ce?!?

– În cazul unui cutremur produs în timp ce vă aflaţi în pat, cel mai indicat este să vă rostogoliţi pur şi simplu lângă pat, unde se va crea un vid de siguranţă.

Inevitabil, când am citit mi-am imaginat o rostogolire spectaculoasă, a la Jackie Chan. Deci mergeţi la dresor şi învăţaţi procedura de roll over 🙂

La aşa specialişti, să dea Domnu’ să n-avem parte de cutremure …