Panică!

Adică starea mea cea mai frecventă, alternată cu un stress mode ceva mai puțin agresiv, dar la fel de apăsător. De fiecare dată când aflu că undeva, în univers, este o problemă pe care aș putea într-un fel sau altul să o rezolv, în mintea mea se aprind zeci de beculețe și încep să sune sute de alarme: ce să fac mai întâi, cum să fac, oare am timp pentru fiecare sarcină în parte, ce să zic, cu cine să vorbesc, cu ce să mă îmbrac.

Apoi iau fiecare variabilă în parte și îmi imaginez cele mai probabile scenarii care ar putea să pericliteze rezolvarea problemei. Pentru că în mintea mea, mereu tragediile sunt mai probabile decât minunile. Sunt un dicționar ambulant de worst case scenarios și cumva, mă liniștește dacă le-am trăit măcar mental și mi-am făcut un plan de acțiune.

„Mă stresez”. Ăsta ar putea fi răspunsul meu din oficiu la orice „ce faci?” primit din curtoazie. Complic existența mea și a celor alături de care, la un moment dat, trebuie să fac ceva. Pentru că le pun o mie de întrebări și le umplu capul cu prostii la care probabil mă gândesc doar eu și câțiva alți nebuni uitați de lume într-un sanatoriu aflat în paragină.

Îndrumarea de a mă lăsa dusă de val este cea mai mare provocare la care mă poate supune cineva. „Relax”. „Take it easy!”. „Calmează-te!”. „Go with the flow!” sunt expresii ale unei atitudini pe care pot doar să o simulez, în vreme ce în spatele privirii senine se zdruncină un arsenal imens de rotițe și șuruburi strânse la maxim.

calm

sursă foto

D-ale vacanței

Articol regăsit (în parte) și în 24 FUN.

Voi ați observat că, imediat cum se apropie sezonul estival, se resimte în aer o presiune socială aparte? Asta pentru că încep să răsară primele întrebări legate de planurile de concediu și odată cu ele, primele uitături strâmbe, dacă te-a pedepsit cumva Cel de Sus și nu ai de gând să petreci măcar un sejur la Mamaia, ca ultimii amărâți.

A nu merge vara într-un concediu exotic este cea mai nouă și sublimă expresie a sărăciei. Pentru că se știe că tot poporul strânge din dinți și merge măcar cinci zile în Halkidiki, la all inclusive. După ce ai muncit un an întreg, este mai mare rușinea să nu dai toate agoniselile pe-un drum de 12 ore cu autocarul și trei mese pe zi, plus gustări oricând vrea mațul tău, la orice oră din zi și din noapte. Continue reading

Ce-ați face cu 3 luni de vacanță?

Acum, când am tot avut zilele astea libere de 1 mai, Paște și ce o mai fi fost, am tot stat să mă gândesc la vacanțele aproape eterne de pe vremea când eram elevă. Trei luni de vacanță de vară. Mi se pare aproape ireal și zău că nu pot să îmi amintesc cu ce ne umpleam timpul.

Ce făceam oare în cele 90 de zile goale? Bun, ieșeam afară, ne plimbam, mai un ștrand, mai un ping-pong în fața blocului. Dar în rest? Că nu îmi amintesc să fi suferit vreodată de plictiseală sau să plâng după școală.

În ritmul în care îmi duc viața acum, oricare 3 luni alese aleatoriu din an sunt foarte pline. Multe texte scrise, multe texte citite, multe întâlniri cu studenții. Sunt 3 luni productive, care dau cumva sens și orientare timpului. Astfel că mi-e foarte greu să îmi imaginez ce aș face acum cu tot atâta timp de vacanță. Că bani de călătorit prin lume atâta vreme nu am.

Cred că la început aș fi plină de entuziasm. Aș merge la țară, m-aș cufunda în natură și m-aș relaxa vreo săptămână cu mult soare, cărți ușoare și bălăceală. Apoi mi-aș vizita prietenele împrăștiate prin țară sau prin afara ei. Apoi, aș lua la rând toate filmele lui Woody Allen. Iar apoi cred că aș intra în depresie. 🙂

Voi ce ați face cu tot timpul ăsta, dacă de mâine ați intra într-un concediu prelungit de 3 luni de zile?

Câteva motive pentru a participa la PRbeta

UPDATE: Dau o invitație la PRbeta printr-un concurs fulger, pe modelul primul venit, primul servit. Deci cine vrea să participe la conferința de joi, de la Hotel Timișoara?

Eterna lamentare a studenților de ieri și de azi este că sunt sufocați de lumea plicticoasă a teoriei și rupți de universul dinamic al practicii. Acesta era și sentimentul pe care îl aveam eu, acum mulți ani, când eram studentă: că o lume întreagă exista în paralel cu cea în care trăiam eu și că nu puteam nicicum să ajung la ea.

Și adevărul e că atunci, nici nu prea aveam cum. În Timișoara nu avea loc nici un fel de eveniment legat măcar tangențial de domeniul comunicării și al relațiilor publice. Iar evenimentele din București, pentru bugetul unui student cu rație modestă primită de la părinți, erau mofturi de lux. Din fericire însă, lucrurile s-au schimbat.

Cel puțin de două ori pe an, în Timișoara au loc evenimente care ar trebui să fie de interes pentru orice student care vrea să lucreze în domeniul comunicării. Unul dintre acestea este conferința PRbeta, care va avea loc pe 16 și 17 mai, la Hotel Timișoara. Anul acesta se află deja la a treia ediție și vă spun din toată inima că trebuie să participați. Și dacă recomandarea mea subiectivă nu este suficientă, vă las mai jos o listă cu motive mai pragmatice, care poate că vă vor convinge: Continue reading

Lăsați jucăriile la căsuța Fornetti

Până pe 28 aprilie, între orele 12 și 22, la căsuța Fornetti de pe strada Mărășești, sunteți invitați să lăsați jucării sau cărți care ar putea face fericiți copiii mai puțin norocoși din Județul Timiș.

Inițiativa este deja la a doua ediție, anul trecut s-au strâns peste 6000 de jucării. Haideți, poate anul ăsta batem recordul. În plus, generozitatea voastră va fi răsplătită.

În cadrul aceluiași eveniment, sâmbătă după-masă, am făcut și eu cu Ovi pe patiserii și, spre surprinderea noastră, ne-am descurcat chiar bine. 🙂

Mi-e dor de mare

Singurul dezavantaj la soarele ăsta galben și moale care ne ține de urât de-o vreme e că mă face să-mi fie dor de mare. Sunt trei ani de când n-am mai simțit miros de sare în nări și briza suflându-mi în părul încâlcit. Iar pentru mine, un gol de trei ani în relația cu marea e boală curată. E ca și cum un om cu sufletul și mintea tulburi ar rata trei ani de terapie.

Și nu cred că o să ajung nici vara asta. 2013 e un an greoi, început urât și nu se anunță ușor nici de acum înainte. Și știu că nu e un capăt de lume dacă cei trei ani de pauză se adâncesc în patru, sau cinci, sau șase. Continue reading

Mic dicționar de expresii și termeni imobiliari

De ceva vreme ne căutăm o locuință, pe care să o cumpărărm cu bunăvoința unei bănci generoase, printr-un credit doar cu buletinul, demnitatea și juma de suflet. Și tot căutând și citind jde mii de anunțuri, am observat un dialect cel puțin interesant, specific agenților imobiliari, pe care aș vrea să îl împărtășesc și cu voi, poate că vă va fi de folos când veți fi și voi mari și săraci, așa, ca noi.

În ordine aleatorie, avem așa: Continue reading

Timișoara Brands Tour. Ep. 1: brandurile sportive

Când am văzut pe programul Timișoara Brands Tour că o bună parte din ziua de joi o să o petrecem printre sportivii echipelor locale de fotbal, baschet și rugby, mi-am adus aminte că atunci când am venit în Timișoara, înainte de orice, tatăl meu a insistat să merg neapărat la un meci al lui Poli. „E ceva aparte în atmosfera pe care o fac suporterii de acolo”, îmi spunea.

Și am fost. Și mi-a plăcut. Am ales un meci cu Rapid, pentru că știam că galeriile celor două echipe erau înfrățite, cum le plăcea lor să spună. Și chiar a fost aparte. Fără huiduieli, fără înjurături, numai aplauze și încurajări, din ambele părți deodată.

Într-adevăr, e ceva ce au suporterii din Timișoara, un ceva pe care nu l-am mai întâlnit în altă parte. Un pic mai mult suflet, un pic mai multă pasiune și un pic mai puțină jenă de a își exprima devotamentul față de echipa favorită. Continue reading

Turul brandurilor timișorene

Cei care aveți vechime pe aici, poate vă amintiți cu cât entuziasm v-am povestit despre Cluj Brands Tour. Țin minte că încă de pe atunci îmi spunea Oltea că așa ceva trebuie făcut și la Timișoara. Iar când femeia asta spune ceva, apăi să luați aminte, că se va întâmpla.

Și iată-ne nici doi ani mai târziu, după ce Clujul a văzut deja două ediții, că avem și noi un tur al brandurilor timișorene. Ce se va întâmpla, concret? Ei bine, de la organizatori citire: Continue reading

Unde-s primăverile de altă dată?

Ieri dimineață, când am văzut atâta cer senin și soare, am mai prins curaj. M-am și lăudat în secunda următoare cum că nu mai e nevoie să dau curs unei ciorne pline de lamentări pe care o începusem. Numai că entuziasmul meu a durat nu mai mult de cinci minute, cât a zăbovit și soarele pe cer. Apoi, odată cu norii, ziua și-a intrat în normal și nimic nu a mai ieșit cum trebuie, așa cum se tot întâmplă din noiembrie încoace.

Mi-e dor de soare și de vești bune. Primăvară mai urâtă ca asta n-am trăit de când mă știu. Din toate punctele de vedere. Nici nu s-a sfârșit bine luna februarie, că am intrat într-un con de umbră umed și rece, în care parcă se-ascund toate suferințele omenești. M-am săturat să aud de oameni bolnavi, de oameni triști, de speranțe jucate în picioare. Sunt conștientă că viața nu-i făcută numai din lapte și miere – și nici n-aș vrea, că nu sufăr laptele – dar măcar să alterneze plusurile cu minusurile. Să ne mai odihnim puțin ochii, și mintea, și vocile gâtuite. Continue reading