Viața e ca o șaorma: cu de toate

Deși ajung tot mai rar aici, mi-am tot propus să scriu un articol-sinteză, așa cum se procedează la început de an, în care să îmi vărs amarul în legătură cu tot ce a fost rău în 2013 și să mă consolez cu întâmplările frumoase. Îl aveam deja compus în minte, mi-l mai recitam din când în când în cap, când mă plictiseam în tramvai sau în nopțile în care uita somnul de mine. Întâmplarea face că n-am apucat.

Asta până ieri când, după niște zile pline de-o amestecătură necontenită între bine și rău, am simțit iarăși nevoia să trag linie și să calculez dacă sunt pe plus. Apucătură ciudată asta cu calculatul, pentru un om care uneori făcea o virtute din faptul că era mai apropiat de cuvinte decât de cifre.

În fine, și de data asta norocul a făcut să n-am timp să-mi aștern gândurile pe hârtie asta digitală. Zic noroc, gândindu-mă la o chestie care mi s-a spus mai demult și care mi se pare foarte, dar foarte utilă: tendința omului de a-și evalua în permanență experiențele e păguboasă. Toată ideea asta, de a-ți măsura viața să vezi dacă e bună sau rea, de a trage linie la anumite perioade de timp ca să vezi de ești în câștig sau în pierdere, nu e de mare ajutor.

Viața e o sumă de întâmplări asupra cărora ai mai mult sau mai puțin control. Nu vreau să dau în formulări patetice și filosofii de cartier, dar, indiferent că ne place sau nu, ni se vor întâmpla lucruri care ne vor face să simțim că ne plesnește sufletul de bucurie și lucruri care ni-l vor sfărâma în bucățele. Uneori se vor întâmpla în aceeași zi, alteori în același an. Indiferent de frecvență, vor avea loc în aceeași viață: a noastră.

Bune, rele, groaznice, incredibile, minunate, terifiante. Toate gradele de comparație vor fi, rând pe rând, ale noastre. Și atunci, de ce să ne apucăm să ne dăm note propriilor experiențe? Nu e o supriză pentru nimeni că boala e rea, moartea e îngrozitoare și indiferența e dureroasă. Ce rost mai are să cântărim dacă au fost mai multe rele decât bune? Ele vin oricum, fără să întrebe pe nimeni. Și-n plus, tot procesul ăsta de evaluare nu ne duce nicăieri. Dacă ai putea trage vreo concluzie din asta, ar fi bine. Dar așa? Cu ce mă ajută să știu că luna ianuarie a fost mai bună decât februarie? Și de ce ar conta? Când tot noi tragem după noi toate lunile pe care le trăim, fie ele bune sau rele?

Așa că, pe cât posibil, o să încerc să-mi astâmpăr impulsul evaluativ și să iau lucrurile pe rând, așa cum vin. Și în caz că-mi veți spune că dacă voi proceda astfel, nu voi ști dacă ce am trăit a fost bine sau rău, frumos sau urât, vă spun de pe acum că știu. Va fi întotdeauna de forma „și, și”; va fi precum o șaorma: cu de toate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)