Când e social acceptat să îți faci bradul de Crăciun?

Răspunsul firesc ar fi: de Crăciun, femeie, că de-aia îi spune așa. Numai că nu e chiar atât de simplu. Să detaliem.

Mie îmi plac sărbătorile de iarnă. Mult. Da, sunt unul dintre aceia care se entuziasmează peste măsură la primul glob zărit în magazin, primul colind auzit pe străzi și prima ninsoare. Nu, nu am postere cu Hrușcă pe perete, doar că îmi place Crăciunul, cu tot ce implică el. Suferința mea cea mai mare e deci aceea că toată nebunia cu Crăciunul durează doar 3 zile. Nici n-ai împodobit bine casa și-ai dat drumul la cântece de Crăciun, că s-a și terminat ultima sarma, și cu ea odată, spiritul sărbătorilor.

Așa că, dac-ar fi după mine, eu aș împodobi bradul azi. Sau chiar ieri, dacă se poate. Numai că nu mulți îmbrățișează această idee, drept urmare, mă ia toată lumea la rost: că dacă îmi decorez apartamentul de acum, până la Crăciun o să mă satur și nu o să mai aibă niciun farmec; că în afara sărbătorilor, decorațiunile și luminițele specifice aduc mai degrabă a bordel, decât a iesle și altele asemenea. Și poate au dreptate, nu zic că nu, că nu am mai făcut asta până acum, ci am răbdat cuminte, în liniște, până pe 24. Numai că anul ăsta aș cam face pe rebela.

Și atunci vă întreb pe voi, prea-înțelepții mei cititori, când e social acceptat să împodobești, mamă, bradul? Știu că tradiția spune că în Ajun, dar dacă am fi să facem o excepție, cam pe când am putea să o facem? Voi cum procedați? 😀

11 thoughts on “Când e social acceptat să îți faci bradul de Crăciun?

  1. Fă-l când îți pică ție bine. Eu aș lăsa să treacă data de 15 pentru pom și-aș împodobi casa în rest de-acum, numai că n-am timp nici de împodobit zilele astea.

  2. I feel you, sister 🙂 De când au apărut primele globuri în hipermarketuri, prin noiembrie, numai Crăciun visez. Buba e că nu stau prea bine cu timpul – altfel aveam deja bradul luat.

    Cu împodobitul casei am iar planuri măreţe, dar până acum nu s-au concretizat decât prin 3 fulgi aurii, un om de zăpadă înfofolit, nişte mărgele şi o lumânărică. Dar săptămâna viitoare cu siguranţă îmi fac timp să umplu de “Crăciun” şi casa, şi bradul 🙂

  3. Acceptat de cine? De familie? De prieteni?
    Cred ca important e sa fie ok pentru tine si pentru Ovi. Daca celorlalti nu le convine, sa mearga la scara lor :P.
    In locul tau, as incepe impodobeala oricand simt ca imi vine cheful 🙂

  4. dupa 6 decembrie e liber la impodobirea apartamentului ..sau asa e la mine 🙂 pomul in 24, dar pana atunci e plin de beculete si betea peste tot..pana si la mine pe birou – PS – Sarbatori fericite de pe acuma 😛

  5. Eu sincer nu mai gasesc niciun rost decoratiilor excesive de Craciun.
    Ok, intr-o familie cu copii de pana in 10 ani, hai sa zicem. Dar asa, ce rost are sa pui mai mult de trei fulgi de nea de celofan pe geam sau o ghirlanda pe usa de la intrare?
    De la 12 ani incolo n-am mai suportat prostiile astea. Aduna praf, apartamentele de bloc nu sunt tocmai mici si arata si mai inghesuite. Brazii de plastic aduc a kitsch si cei naturali sunt relativ scumpi, intra greu in casa daca sunt mari, daca sunt mici nu sunt de efect si umplu covoarele de ace. Toate luminitele si prostioarele numai dragute nu sunt, parerea mea. Eu sincer de ani de zile am renuntat la prostiile astea. Un deodorant de camera cu aroma de brad, bagat in aparat, cateva lumanari de ceara aprinse, un cos mare de fructe pe masa, vin fiert si miros de cafea macinata, eventual o fata de masa rosie si o crenga de brad cu doua globuri intr-un colt. Nu e nevoie de mai mult, plus ca e si mult mai ieftin.
    Am facut niste calcule comparative cu niste prietene de-astea innebunite dupa decoratiuni si brizbrizuri care in fiecare iarna dau cel putin 500-600 de lei pe decoratiuni cine sofisticate de ajun mos nicolae rahaturi, plus cadouri scumpe de mos craciun inca ceva bani, plus petreceri fancy de revelion, cel putin 60 de euro de persoana. Nu multumesc, prefer sa stau cu casa libera, sa am niste bani pusi deoparte si in ianuarie-februarie sa merg in super vacanta de iarna.
    Dar na, asa e si cu consumerismul asta…

  6. eu am inceput sa-mi impodobesc casa chiar de aseara ca am gasit niste chestii dragute la Lidl. Dar impodobirea pomului o las pe 24, ca asa am facut de mica si astept cu nerabdare momentul ala. imi place chiar si asteptarea asta 🙂

  7. Pai fato, cam de la 1 decembrie e Ok sa ai bradu si toate puse. In august ar fi bizar…

    Asta ma gandeam si eu, e pacat sa stea toate alea doar 3 zile… La noi la tara le tinem si pana in februarie… :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)