Tineretul față în față cu tehnologia. Viitorul sună bine

Un studiu realizat de Samsung arată că 70% dintre tinerii cu vîrste cuprinse între 16 și 19 ani dețin un smartphone, 19% o tabletă, în timp ce 60% dintre ei au un laptop. Același studiu spune că ei petrec zilnic 3-4 ore pe internet, peste 90% din timp fiind „risipit” (o să îndrăznesc să zic eu) pe rețelele de socializare. Spun „risipit” ca să îmi continui ideea dintr-un articol anterior, în care ziceam că tehnologia are un potențial imens pentru elevi, doar că au nevoie să fie ghidați, să li se arate cum pot folosi internetul și toate gadget-urile astea sclipitoare în folosul lor și al dezvoltării lor profesionale.

Campania Samsung Trends of Tomorrow, inițiativa de a organiza ore smart mi se pare foarte bine gândită și tare mi-ar plăcea să fi reușit să creeze un interes mai mare pentru zona asta în școlile pe unde a trecut. Din 2011 și până acum, au trecut cu caravana lor prin 40 de licee din 9 orașe. Și nu e puțin lucru, mai ales că au trecut și prin orașe mai micuțe și mai rupte de fasoanele prezentului, cum e și dragul meu Tîrgu-Jiu.

E loc de atâtea opționale în curriculă și se pierde atât de mult timp la orele de dirigenție, timp în care elevii ar putea să învețe lucruri utile despre lumea asta digitală din care deja fac parte. M-am bucurat să văd, în rezultatele aceluiași studiu, că 47% dintre elevii chestionați au spus că le-ar plăcea să aibă la liceu o disciplină în care să poată învăța despre dezvoltarea de aplicații. Așa cum spuneam, potențial și curiozitate sunt din plin. Dar puțini copii vor ști singuri ce să caute în haosul internetului, dacă nu li se spune ce ar putea găsi. Și trebuie să înțelegem că, așa cum noi aveam nevioie să ni se recomande ce să citim, și cei care sunt acum elevi au nevoie să li se spună cum să folosească tehnologia în folosul lor. Ar fi păcat ca din tot internetul ăsta mare și frumos, ei să înțeleagă doar Facebook și referate.ro, când îi poate ajuta atât de mult.

Mi-ar plăcea mult ca Samsung să își ducă inițiativa asta de CSR mai departe. Și să atragă atenția asupra unor noi subiecte de interes pentru tineri, care se potrivesc a fi abordate în școli, acolo unde elevii își petrec cea mai mare parte a timpului. Știu că poate că pare că abordez subiectul ăsta cu prea mult patos, dar implicarea mea directă în procese de educare a tinerilor, atât prin Ctrl-D, cât și prin orele de la universitate, mă fac să îmi fie foarte greu să nu fiu subiectivă. În plus, eu am fost unul dintre acei copii cărora le plăcea mult la școală. Mi-a plăcut mult să învăț, să aflu, să știu și recunosc că sunt geloasă pe cei care sunt azi elevi, pe faptul că pot ajunge atât de ușor la informație. Și chiar cred că un elev deja copt, de 17-18 ani, ar trebui să vadă în smartphone, laptop sau computer mai mult decât un mijloc de socializare și divertisment. Dar asta depinde doar de cei care îi „modelează”, adică de părinți și profesori.

2 thoughts on “Tineretul față în față cu tehnologia. Viitorul sună bine

  1. Mi se pare ciudat ca numarul de laptop-uri este mai mare de cel al smartphonurilor, de ce?
    Pai… laptop ul e mai util, poti face mai multe cu el, cat despre dezvoltare cred ca toatea lumea ar vrea sa faca propria aplicatie.

    P.s mi-ar placut sa vad si eu cum arata autoarea blogului, poate ne faci o supriza data viitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)