„Oh, dar eu nici nu trec prin bucătărie”

…zise ea zâmbind cu superioritate și clipind tacticos din gene.

Sunt tare curioasă oare în ce moment a devenit o virtute lipsa îndemânării culinare. Am auzit zeci de femei trecute bine de vârsta adolescenței lăudându-se efectiv cu faptul că nu știu să gătească nimic mai complex de omletă și cartofi prăjiți. Să le vezi numai cum se uită mirate la un tel sau la câte un instrument mai ghiduș de bucătărie, mărtusind cu mândrie în glas că nici nu știu cum se folosește.

Și nu înțeleg de ce lipsa unor cunoștințe, de altfel, banale, e motiv de mândrie. Adică pot intui, dar tot mi se pare stupid. Bănuiesc că aceste creaturi plăpânde vor să sublinieze faptul că sunt niște fine cu mâini nepătate de ulei ars și ceapă tocată, care au preocupări mai sofisticate decât tocănița de vițel. De parcă rafinamentul feminin s-ar diminua cu fiecare pas făcut în direcția aragazului .

Emanciparea asta dusă la extrem mă enervează mai mult decât orice. Unele exemplare feminine se consideră prea importante ca să mai gătească și privesc cu un soi de milă și compasiune acele femei care, sărmanele, au ratat evoluția și-și umplu duminicile cu ciorbă în loc să citească filosofiile lui Otravă.

Să mănânci e o nevoie fundamentală și e absolut firesc să fii în stare să îți acoperi singură nevoia asta. Ah, că poți mânca tu numai raw vegan și chinese, e altă poveste. Dar nu strică să fii pregătit și pentru o  iarnă mai grea când morcovul crud îți îngheață în mână și livrările la domiciliu sunt puțin mai greu de izbutit.

 

 

7 thoughts on “„Oh, dar eu nici nu trec prin bucătărie”

  1. Tot aşa nu înţeleg nici eu de ce e o virtute să amesteci nişte legume într-o oală sau să-ţi petreci o zi întreagă în bucătărie dincolo de plăcere (pot înţelege pe cei care fac din arta culinară un hobby). Nici măcar nu e vorba de emancipare, e vorba de respect în primul rând. Pentru că de regulă (în 80% din cazuri) femeia găteşte, spală, face curat şi bărbatul freacă menta. Taman asta e stupid.

    Uite, eu am ajuns până la vârsta de 33 de ani, cu copil de 7 ani fără să gătesc. Pentru că sunt atât de neîndemânatică şi de nepricepută încât nu reuşesc nici să amestec nişte cartofi într-o cratiţă fără să-i ard. Şi de câte ori i-am băgat la cuptor, de atâtea ori m-am ars când i-am scos (cu semne doveditoare). Dar ştiu să schimb un bec, ştiu să bat cuie (bine, mă lovesc la degete, dar în final îl bat), ştiu să zugrăvesc…

    PS: mi-s măritată cu un bucătar 😀

    • Ah, și extrema cealaltă mă enervează, când fiertul de legume devine cel puțin teză de doctorat. 🙂
      Fiecare alege dacă să gătească și cât timp își petrece gătind. Ce nu înțelg eu însă e de ce unele femei o spun ca și când ar fi o dovadă de eleganță și superioritate. Uite, și tu ai mărturisit că nu îți iese cea mai bună mâncare din lume, dar nu ai spus-o ca și când asta te-ar urca o treaptă mai sus pe scara socială. Or eu la exemplarele astea mă refeream.

      P.S: ești o norocoasă! 🙂

  2. Da, nu mă urcă niciunde şi e chiar frustrant să nu poţi face nimic (mai ales când ai un copil mic), dar pur şi simplu nu s-a prins de mine. Problema e că dintotdeauna am fost aşa. Şi bucătăria (când vine vorba de gătit) îmi dă o stare de nervi fantastică. Dar îmi place să spăl vasele 🙂

  3. Eu cu siguranta nu-mi iau vreo licenta in gatit curand, dar nu ma dau inapoi de la a face sarmale sau prajituri, in special pentru altii. 🙂
    Si chit ca nu-s vreun pui de expert in ale bucatariei, visez la o bucatarie frumoasa si mare si dotata, unde sa fac experimente. Pana o voi avea, ii dau intaietate lui Alex, care ar gati oriunde, timp si ingrediente sa aiba.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)