DIY, dar nu prea

Dacă e ceva care mă intrigă constant în ultimii ani, e prezența unui număr foarte mare de contraste la nivelul comportamentului uman. Oameni care își cumpără telefoane de peste o mie de euro, dar care nu au bani de chirie, oameni care dau zece lei pe o cafea proastă, servită într-o cană de tablă, doar pentru că e ca la bunica și, în ultima vreme, contradicția dintre mania cu handmade și DIY (Do It Yourself) și apelul la fel de fel de specialiști pentru cele mai mici operațiuni. Dar să detaliez.

Există, după cum probabil ați observat și voi, o modă manifestată mai ales printre femei, de a crea cât mai multe dintre produsele pe care până mai ieri le cumpărau. Că e vorba de  cercei făcuți din mărgeluțe, de a transforma o comodă în băncuță sau de a recondiționa un scaun de bucătărie, e trendy să le faci tu singur, cu mâinile tale, să fii creativ și nonconformist, econom și pragmatic, susținând în același timp lupta împotriva poluării și mai știu eu ce cauze nobile. Perfect, n-am nimic împotrivă, ba chiar apreciez spiritul întreprinzător și e plin Pinterestul de idei ingenioase de refolosire a pieselor de mobilă și a hainelor uzate.

Dar mi se pare ciudat, atunci când îți asumi procese complexe de producție, când înveți să-ți faci singură și fustiță și etajeră pe care să o expui, să chemi apoi un specialist pe care să-l plătești cu bani grei ca să îți facă unghiuțele. Păi, să-mi fie cu iertare, dacă știi să-ți vopsești scaunul de la birou în magenta, nu știi oare să îți vopsești și unghiile? Zău, că de când s-au apucat de bricolaj, unele domnișoare  parcă nu mai știu să se machieze sau să-și pună părul pe moațe.

Nu mă înțelegeți greșit, n-am treabă cu nimeni, fiecare face ce vrea. Dar nu pot să nu observ cât e de contrastant să treci de la ipostaza femeii întreprinzătoare, descurcărețe și econoame, care face din, vorba aia, bici, la demoazela răsfățată și neajutorată.

10 thoughts on “DIY, dar nu prea

  1. Mie mi se pare ca cele doua categorii abordate in aricol sunt distincte. Adica tipa care isi vopseste singura mobila si peretii e aceeasi care isi face parul tot dupa tutoriale de pe Pinterest sau Youtube, si cu unghiile e la fel. Tipa cealalta, cea care merge la salon ca nu e capabila sa isi puna moatze, nu e nici pe departe tipa practica, fana DIY. Ea mereu o sa cheme pe cineva sa ii bata un cui pentru noul tablou si tocurile de 15 cm nu si le va schimba acasa (desi are rezerva) ci va merge la pantofar, ca deh…

  2. La modul ideal, categoriile sunt distincte. Dar am văzut eu persoane care fac exact ce am scris mai sus. Pun pe Facebook o poză cu noua lor operă de meșteșugar, iar 3 zile după, mulțumesc salonului X că le-a îndreptat părul. 🙂

  3. Fir-ar… am scris o frumusete de comment, dar WP-ul iti face figuri si nu l-a inregistrat.

    Despre ce era vorba:

    Dupa parerea mea, nu e nici o problema. Let me (re)explain:

    Bricolajul poate fi considerat reactia individului la procesul de globalizare (care are printre consecinte, raspandirea produselor si serviciilor de calitate medie – nu ca nu ar fi asta o problema, dar acesta idee e similara cu al doilea principiu al termodinamicii – si anume cresterea continua a entropiei – cam tehnic, stiu… dar sa fi vazut comment-ul anterior:)). Cand nu ne mai multumeste ce gasim in comert, apelam la resursele existente pentru a ne satisface nevoile noi insine. Nothing wrong about that, ba chiar din contra, are si cateva beneficii adiacente, cum ar fi, pe langa afirmarea individului, placerea creativitatii, a jocului, a lucrului bine facut etc.

    Cat despre a doua parte, cum spunea si Crina, de obicei, este un rasfat. Dar mai mult de atat, ocazional poate fi si o necesitate. Singura, nu iti vei putea face unghile (sa folosim exemplul din context) ca o manichiurista, niciodata. Pur si simplu pentru ca asta e meseria ei. Cat de greu poate fi sa pui o plomba? Nu vezi lumea sa nu mai mearga la dentist… Dar, ce este interesant de notat, este ca acest lucru e legat tot de globalizare. In sensul ca tot mai multe persoane au acces la produsele si serviciile mentionate mai sus.

    In concluzie, e bine ca nu depindem de nimeni si putem face cu mana noastra ceva cand vrem, iar in acelasi timp, e si mai bine ca avem ocazia sa externalizam orice nevoie, indiferent de cat de neinsemnata ar fi ea. So, we get the best of both worlds.

    Suntem pe ambele parti ale gardului, deci iarba e intotdeauna verde.

  4. Of, îmi cer scuze pentru WP, într-adevăr, îmi face figuri.

    Apreciez comentariul tău și îmi pare rău că nu l-am citit pe cel inițial, m-ai făcut curioasă. 🙂 Sunt de acord cu tine privind cauza apariției bricolajului. Și, încă o dată, susțin activitățile de genul ăsta. Numai că eu tot găsesc un contrast acolo: adică bun, nu îți poți face unghiile ca manichiurista. Atunci, cu costuri mai mari, apelezi la un specialist. Dar atunci de ce nu procedezi la fel și în cazul mobilierului, de exemplu? Că nici scaunul nu-l faci ca un tâmplar, că doar aia e meseria lui.

    Aici nu mai înțeleg eu. Dacă vrei unghii perfecte, făcute de meseriaș, cum se face că în cazul altor obiecte/produse/servicii, te mulțumești cu ce încropești tu acasă?

  5. Cel initial era similar, nu s-a pierdut nimic vital. Si ca sa atentez la un raspuns la intrebarea ta “de ce asa, si de ce asa nu?”. Din nou, e simplu. E vorba de perceptia personala. In anumite situatii ne multumim cu minimul necesar (adica, scaunul poate functiona ca si suport pentru un obiect, nu neaparat o persoana, dar macar sa fie estetic) VS alte situatii in care se impune excelenta (“ma duc la nunta fata, cum sa n-am unghile si parul facute la salon?! te tampisi?…”).

    Pentru orice serviciu/produs/bun exista un prag minim necesar care trebuie atins. Dar, daca vrei, si dispui de resurse, se poate oricand imbunatati. In marketing se discuta adesea despre “satisfiers” vs. “maximizers”. In anumite privinte poti fi mai indulgent(a), in altele nu.

  6. big like pentru: “ma duc la nunta fata, cum sa n-am unghile si parul facute la salon?! te tampisi?…” :))

  7. Pai nu-i asa? 🙂

    La o nunta, toata lumea merge la 4 ace, nici macar cu “hainele de duminica”. Tipele isi iau rochii care in cel mai rau caz vor fi purtate o singura data. De asemenea si tipii, un costum, o cravata etc. Doar in cazul in care esti designer de moda te duci la o nunta cu haine facute de tine, nu-i asa? Asta se intampla cand oamenii fac lucruri din inertie, fara sa isi bata capul cu adevaratul scop, adica “pentru ca asa se face”. Dupa parerea mea, te duci la o nunta pentru ca te bucuri pentru miri. Asta daca iti sunt apropiati; daca nu, ce naiba cauti acolo?

    La intrebarea asta, avem doua raspunsuri:
    1. ori te duci ca mai apoi si altii sa fie obligati sa vina la tine (adiac santaj moral), sau
    2. te duci sa te mandresti fata de ceilalti invitati cu statutul tau (citeste valoarea”).

    Citeam ieri un articol foarte interesant despre noi romanii ca natie, si in special care ne sunt “piticii” si pe acolo sigur o sa gasesti daca nu unul, in mod sigur mai multe raspunsuri la intrebarea aceastui articol (sper sa mearga direct link):


    http://kingofromania.com/2013/06/05/codependency/

  8. Reciting prima ta replica, imi tot rasuna in minte propozitia asta:

    “Numai că eu tot găsesc un contrast acolo”.

    Nu mi-as permite sa fiu atat de arogant incat sa spun ca “aici gresesti, de fapt” (desi, am spus-o :)), dar ce pot sa-ti spun este ca inteleg perfect. In trecut, eu imi imaginam ca orice lucru poate fi redus la alb sau negru (da / nu, bun / rau etc.), si mai exact: SAU ALB, SAU NEGRU. Ori, dupa cum bine stim, in viata lucrurile nu stau deloc asa. De ce trebuie sa existe un contrast? Daca luam in calcul faptul ca majoritatea deciziilor sunt luate in mod irational, nu ar trebui sa ne mai mire nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)