Panică!

Adică starea mea cea mai frecventă, alternată cu un stress mode ceva mai puțin agresiv, dar la fel de apăsător. De fiecare dată când aflu că undeva, în univers, este o problemă pe care aș putea într-un fel sau altul să o rezolv, în mintea mea se aprind zeci de beculețe și încep să sune sute de alarme: ce să fac mai întâi, cum să fac, oare am timp pentru fiecare sarcină în parte, ce să zic, cu cine să vorbesc, cu ce să mă îmbrac.

Apoi iau fiecare variabilă în parte și îmi imaginez cele mai probabile scenarii care ar putea să pericliteze rezolvarea problemei. Pentru că în mintea mea, mereu tragediile sunt mai probabile decât minunile. Sunt un dicționar ambulant de worst case scenarios și cumva, mă liniștește dacă le-am trăit măcar mental și mi-am făcut un plan de acțiune.

„Mă stresez”. Ăsta ar putea fi răspunsul meu din oficiu la orice „ce faci?” primit din curtoazie. Complic existența mea și a celor alături de care, la un moment dat, trebuie să fac ceva. Pentru că le pun o mie de întrebări și le umplu capul cu prostii la care probabil mă gândesc doar eu și câțiva alți nebuni uitați de lume într-un sanatoriu aflat în paragină.

Îndrumarea de a mă lăsa dusă de val este cea mai mare provocare la care mă poate supune cineva. „Relax”. „Take it easy!”. „Calmează-te!”. „Go with the flow!” sunt expresii ale unei atitudini pe care pot doar să o simulez, în vreme ce în spatele privirii senine se zdruncină un arsenal imens de rotițe și șuruburi strânse la maxim.

calm

sursă foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)