Mi-e dor de mare

Singurul dezavantaj la soarele ăsta galben și moale care ne ține de urât de-o vreme e că mă face să-mi fie dor de mare. Sunt trei ani de când n-am mai simțit miros de sare în nări și briza suflându-mi în părul încâlcit. Iar pentru mine, un gol de trei ani în relația cu marea e boală curată. E ca și cum un om cu sufletul și mintea tulburi ar rata trei ani de terapie.

Și nu cred că o să ajung nici vara asta. 2013 e un an greoi, început urât și nu se anunță ușor nici de acum înainte. Și știu că nu e un capăt de lume dacă cei trei ani de pauză se adâncesc în patru, sau cinci, sau șase. Singura mea temere e că poate o să vină o zi în care o să închid ochii și nu o să mai pot să reconstruiesc, din memorie, unele lucruri care-mi mai potolesc dorul în zilele nostalgice: foșnetul valurilor, durerea lăsată de vântul ascuțit pe fața arsă de soare și cea mai plăcută senzație de frică, trăită atunci când faci baie în mare noaptea. Cu o asemenea amnezie, zilele astea de vară fragedă și precoce ar fi de-a dreptul insuportabile.

3 thoughts on “Mi-e dor de mare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)