Turul brandurilor timișorene

Cei care aveți vechime pe aici, poate vă amintiți cu cât entuziasm v-am povestit despre Cluj Brands Tour. Țin minte că încă de pe atunci îmi spunea Oltea că așa ceva trebuie făcut și la Timișoara. Iar când femeia asta spune ceva, apăi să luați aminte, că se va întâmpla.

Și iată-ne nici doi ani mai târziu, după ce Clujul a văzut deja două ediții, că avem și noi un tur al brandurilor timișorene. Ce se va întâmpla, concret? Ei bine, de la organizatori citire:

Timp de patru zile (n.r. 11-14 aprilie), cei mai importanți bloggeri din toate colțurile țării vin la Timișoara pentru a cunoaște cele mai relevante branduri bănățene printr-un tur şi o discuție informală despre strategia de marketing şi PR online a fiecărui brand vizitat, ca mai apoi să împărtășească experiența pe blogurile lor și, astfel, povestea brandurilor să ajungă la cât mai mulți oameni. Acest tur al brandurilor timișorene îşi propune să creeze o legătură între branduri şi unii dintre cei mai importanţi vectori de comunicare din România.

Gazdele care și-au deschis porțile și mințile pentru această vizită sunt Timișoreana, Cramele Recaș, Hotel Timișoara, Arsenal Park și trei dintre echipele sportive reprezentative pentru oraș: BC Timba Timișoara – baschet, RCM Univ. de Vest Timișoara – rugby și ACS Poli Timișoara – fotbal. Mai mult decât atât, oaspeții vor sta de vorbă și cu primarul Timișoarei, Nicolae Robu, pentru a discuta despre subiectul fierbinte al cursei pentru Capitala Culturală Europeană.

Așa că dacă sunteți interesați de culisele brandurilor timișorene, stați cu ochii pe site-ul evenimentului și pe bloggerii participanți. La o parte din tur o să particip și eu, așa că voi reveni și aici cu povești.

It’s going to be legen… wait for it …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)