Un alt fel de educație

Dincolo de cultivarea gândirii pozitive, nu cred că ne-ar strica și niște lecții de resemnare. O resemnare demnă, tăcută și discretă, fără false încurajări și neavenite speranțe. Pentru că uneori, în viață, se întâmplă lucruri rele, chestii urâte iremediabil, asupra cărora nu avem nici un control. Și atunci, trebuie să știi nu să gândești pozitiv, cum te învață cărțile, ci să trăiești cu răul în casă, în tine, să înveți să îl accepți, să-ți vezi de drum și să nu îl mai provoci la luptă.

Uneori, o să fie bine! e doar o vorbă goală și extrem de enervantă. Pentru că nu o să fie mereu bine. Uneori, o să fie rău. Și nu o să avem ce face. Accidente se întâmplă, boli se răspândesc și moartea încă nu a învățat să ierte. Așa că nu ne-ar prinde rău și o educație mai realistă în ce privește viața. Un fel de cultivare a acceptării. Altfel, o să ajungem un neam de oameni care visează la inorogi și plâng că le ies în drum doar porci mistreți.

Știu că mulți o să îmi sară în cap, dar eu cred că, la un moment dat, părinții ar trebui să le explice copiilor că vor fi alții mai frumoși ca ei, că nu putem fi toți directori, că vor lua și note mici, că vor iubi și nu vor fi iubiți, că vor eșua, că vor pierde oameni dragi și că nu vor avea ce face în privința asta.

Chiar cred că o informare onestă asupra vieții, așa cum este ea, cu de toate, e cea mai potrivită. Pentru că din orice unghi ne-am uita, unele pahare au două jumătăți goale și toți vom sorbi din ele mai devreme sau mai târziu. Și e bine să fim pregătiți să le înghițim otrava și să învățăm să o digerăm. Pentru că să fii pozitiv nu înseamnă să ignori noroiul pe care viața ți-l trântește în potecă, ci să calci peste el cu putere și să nu rămâi înțepenit.

6 thoughts on “Un alt fel de educație

  1. Vin prin linkul de pe facebook, dar să știi că nu-ți sar în cap. 🙂

    Doar că îmi vine să completez că, înainte să-mi iau viitorii copii să port cu ei discuția asta, le-aș zice să citească Brave New World de Aldous Huxley (mi-e frică că săracii mei copii vor fi expuși la o grămadă de povești cât cresc, sub toate formele…). Pentru că e o carte în care toată lumea suferă de fericire cronică și indusă, iar la final, când the Savage își cere dreptul la nefericire, îi dai dreptate. Pentru că îți dai seama prin ochii lui că ai nevoie să ți se întâmple lucruri rele ca să crești ca persoană. Felul în care procesăm lucrurile rele care ni se întâmplă poate să ne facă oameni mult mai buni decât am fi putut deveni urmăriți de un optimism cronic.

    Cheers for our right to unhappiness.

  2. Poate nu e varianta cea mai comodă pentru tine să citești pe calculator, dar e online aici: http://www.huxley.net/bnw/ (personal, mi-a plăcut mai mult să o citesc în engleză decât tradusă în română). În eventualitatea în care te lovește cheful să o „răsfoiești” un pic 🙂

  3. Cred că fiecare problemă din viața noastră poate fi tratată într-un mod cât mai realist. Eu am avut un șoc în momentul în care am aflat de moartea bunicii, dar a trebuit să învăț să mă resemnez cu pierderea ei, mai ales când totul devine prea târziu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)