5 ani, 50 de oameni, zâmbete fără număr.

Cam ăsta ar fi bilanțul întâlnirii de aseară a bloggerilor din Timișoara, organizată cu dublu scop: aniversarea a 5 ani de întruniri și Secret Santa Party.

Prima mea întâlnire cu bloggerii din Timișoara a avut loc acum vreo 3 ani și jumătate. Din păcate, am ratat un an și jumătate de seri frumoase. Nu știu care e treaba cu comunitățile locale de prin alte orașe, dar în cazul nostru, sintagma asta foarte pretențioasă și atât de invocată în ultima vreme nu desemnează altceva decât o suită de prietenii, relații de dragoste și relații profesionale care s-au tot creat, destrămat și recreat în ultimii ani – 5, pentru unii, mai puțini pentru alții.

Nu cred că exagerez cu nimic când spun că noi, oamenii care s-au întâlnit sub pretextul unei pasiuni comune – bloggereala – suntem prieteni, înainte de toate. Ne știm cu bune și cu rele, ne-am bârfit, ne-am certat și ne-am împăcat, ne-am pus și ne-am scos din blogrolluri, ne-am tweetuit și retweetuit pentru ca acum, ani mai târziu, să putem privi dincolo de astfel de detalii.

Mă uitam aseară lung prin încăperea sufocată de râsete și m-am bucurat văzând printre veterani și fețe noi, atitudini timide, priviri puțin plecate, ca acelea pe care le-am avut cu toții la primele întâlniri. Și e un sentiment tare frumos care te face să privești dintr-o perspectivă total diferită lumea asta atât de controversată a comunicării online. E chiar revigorant ca, la final de an, să scoți capul din monitor și să te trezești la realitate. O realitate frumoasă, despre lucruri adevărate și oameni pe care îi simți aproape și pe care te poți baza.

Mi-aduc aminte că înainte de a participa la prima întâlnire, l-am întrebat pe Ovi de câteva fete cu care aș putea conversa. Mi-a spus atunci de Tița și de Andreea, că scriu frumos, așa, ca pentru fete. Acum îmi sunt prietene dragi amândouă. Și ăsta e doar un exemplu. Ideea e că oamenii pe care i-am întâlnit la blogmeet-uri, de-a lungul timpului, sunt cei cu care ies în oraș. Cei cu care merg la concerte. Sau la film. Cei pe care o să îi chem la nuntă. Sunt prieteni pe care mi i-am făcut la o vârstă la care mulți spun că e cam târziu să mai legi relații.

La mulți ani, TM99Blog! Să legi cât mai multe prietenii! 🙂

3 thoughts on “5 ani, 50 de oameni, zâmbete fără număr.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)