Zădărnicie

Uneori simt că merg în gol. Consum energie, mă agit, alerg și nimic. Fac mii de pași, cu privirea ațintită către liniile mișcătoare care marchează drumul, dar nu înaintez.

Mă simt ca atunci când eram copil și priveam din tren la trenul vecin, bucurându-mă că am pornit din loc, când de fapt eram mai împământenită ca niciodată. Cel care se mișca era mereu celălalt. Exact așa mă simt și acum. De parcă toată lumea se mișcă, merge înainte, numai eu stau pe loc.

Și totuși, obosesc. Obosesc degeaba. Îmi adun toate forțele să dau viață unei acțiuni care rămâne, sărmana, fără de reacțiune. Planific, pornesc motoarele, trag tare și… aștept să se întâmple ceva. Nimic. De parcă aș împușca mereu cu gloanțe oarbe. Sau mai rău, cu pistoale cu apă, ca într-o glumă foarte proastă. De-aș putea măcar să nu mai planific. Să nu mai am așteptări. Să funcționez doar pe bază de inerție.

Dar nu pot. Și atunci strig. Uneori tare, alteori gâtuit și iarăși…nimic. Sunt un Emițător fără Receptor. Orice încercare de dialog eșuează într-un monolog lipst de coerență și îmbuibat cu nesiguranță și frustrări.

Și totuși, cum se explică faptul că mă mișc, mă zbat de-a dreptul, dar nu reușesc să merg măcar un amărât de pas înainte?

2 thoughts on “Zădărnicie

  1. O sa reusesti, asculta la fratele mai mare 🙂 Trebuie doar putintica rabdare. Ai altele pe cap acum… concentreaza-te la ele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)