Prietenii falimentare

O idee pe care o rumeg de ceva vreme:

Mi s-a întâmplat, de-a lungul timpului, să trăiesc momente de maxim entuziasm pe care am simțit nevoia să le împărtășesc cu acei oameni pe care îi consideram apropiați și de la care, recunosc, mă așteptam la o reacție. Dar pentru că viața e plină de surprize, reacția unora a întârziat să apară.

După câteva experiențe de genul ăsta, am ajuns la concluzia că prietenii se cern și în momentele fericite, nu numai în cele tragice. Ba chiar mai degrabă în momentele fericite, pentru că în cazul acestora, nu există nici o presiune socială să fii acolo, așa cum se întâmplă în clipele de cumpănă, când ești privit chiorâș dacă nu ajuți.

Partea proastă e că uneori, genul ăsta de revelații nu sunt motive suficient de puternice pentru a te face să renunți să mai ai așteptări de la acele persoane; unele relaţii sunt exact ca afacerile care dau semne de faliment, dar în care continui să investești prostește, doar din atașament sau încredere oarbă. E suficientă o singură zi în care să fii pe plus ca să îți reîmprospătezi speranțele și să mergi ca idiotul înainte. Așa-i și cu oamenii. Ce dacă te-a dezamăgit de zeci de ori până acum? Cu prima ocazie cu care dă cel mai mic semn de revenire, ești din nou acolo, în prima linie, dispus să o iei de la capăt.

Vă spun eu, unele persoane din viața noastră ajung să capete statutul unor mofturi de lux; niște capricii pe care le tratăm cu prea multă toleranță. Și oricâte găuri ne-ar face în buzunare sau în demnitate, le cârpim repede, oftăm adânc și le mai dăm o șansă. Habar n-am de ce, e doar o revelație amară.

4 thoughts on “Prietenii falimentare

  1. Cand vad un astfel de titlul ma andesc la un scenariu putin amuzant, ma gandesc la cineva care sta cu o pancarda in mana ce are un mesaj de genul “Prieteni?”
    “Faliment”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)