Ce se întâmplă cu apa când expiră?

Din seria întrebărilor tâmpite, o curiozitate care mă roade de multă vreme e cea exprimată în titlu. Pe toate sticlele de apă minerală, fie ea cu bulbuci sau plată, apare un termen de valabilitate.

Apă expirată nu am apucat să beau, că în magazine nu am găsit – da, am căutat – și în casă nu a rezistat atât. Așa că vă întreb pe voi: ce se întâmplă cu apa, după ce expiră? I se schimbă gustul? Sau, mai bine zis, capătă un gust specific? Sau un miros? I se modifică proprietățile chimice? Sau termenul ăla e pus acolo doar așa, de formă?

5 thoughts on “Ce se întâmplă cu apa când expiră?

  1. Desi sticla e facuta din HDPE (polietilena de inalta densitate), ea are totusi o oarecare porozitate. Astfel ca, desi sticla pare sigilata si etansa, realizeaza un schimb de gaze cu exteriorul pana la atingerea starii de echilibru intre concentratia de oxigen din sticla si din exteriorul ei. Daca atunci cand iese din fabrica, sticla e, practic, impenetrabila, in timp, datorita variatiilor de temperatura, influentei luminii asupra polimerului (HDPE e un polimer), acesta se denatureaza usor si nu mai are aceleasi proprietati ca la inceput. Oricat ar fi de inert polimerul, in timp, ionii din solutie (apa contine niste ioni, da?) se pot adsorbi intr-o masura mai mare sau mai mica pe peretii recipientului. Astfel ca nu mai respecta buletinul de analiza de pe sticla, deci producatorul se exoneaza de raspundere – dupa termenul de valabilitate, el nu mai garanteaza ca apa mai are aceleasi proprietati ca cele din buletinul de analiza. Dioxidul de carbon poate si el eroda (in cantitati reduse, dar contribuie) si el ambalajul.
    Exista si ape minerale sulfuroase, iar ionii sulfura se pot oxida in prezenta oxigenului la diversi compusi.

  2. Întrebarea ta – “ce se întâmplă cu apa când expiră?” – e ușor imprecisă. Termenul de garanție nu indică momentul în care produsul devine inconsumabil, ci el marchează sfârșitul perioadei pentru care producătorul își asumă responsabilitatea calității bunului cu pricina (și asta doar în măsura în care bunul a fost păstrat în mod corespunzător).
    În cazul apei îmbuteliate, ziua-n care ea expiră nu coincide cu o degradare masivă a calității sale; schimbarea semnificativă se limitează la statutului ei juridic. Cel mai probabil, apa respectivă îndeplinește criteriile necesare pentru a fi potabilă.

    Totuși, ce se întâmplă cu apa în timp? Își pierde din calitate și poate deveni chiar periculoasă. De ce? Pentru că tot ce există pe lume e impur din punct de vedere microbiologic și/sau chimic, deci și apa îmbuteliată intră-n această categorie. Chiar și ambalajul, fie că vorbim de un pet sau de o sticlă, are o structură fizico-chimică care se degradează odată cu trecerea timpului – a se vedea și sloganul campaniei Salvați delta, “Un pet dispare în 800 de ani. Nesimțiții niciodată. Deși sunt biodegradabili.” – iar izolarea pe care acesta o oferă față de mediul extern nu e niciodată absolută. Apa, chiar și îmbuteliată în mod corespunzător, poate căpăta gust.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)