De fiecare dată când mai auzeam câte un cuplu de amorezi spunând cu vervă că ei nu au secrete și că știu tot unul despre celălalt, mai că nu-mi dădeam ochii peste cap. Oricât aș fi de idealistă și de romantică – și sunt -, așa ceva eu nu pot crede.

Conceptul de secret are de cele mai multe ori conotații negative, deși nu ar trebui să fie așa. Nu trebuie neapărat să fie vorba despre niște lucruri macabre, nu trebuie nici să se refere la crime odioase ori adulter, sunt pur și simplu întâmplări, gânduri sau opinii pe care, dintr-un motiv sau altul, nu le împărtășim.

Se poate să alegem cu bună știință să rămână doar ale noastre, pentru că ni se pare, la momentul respectiv, că nu are rost să le facem publice sau că, odată ce ar vedea lumina zilei, ar face mai mult rău decât bine. La fel de bine se poate să omitem să le împărtășim fără să ne dăm seama, din oboseală sau prea multe griji.

Oricum ar fi, toată lumea are secrete; lucruri și gânduri doar de ei știute, simțiri trăite fără public și idei nerostite vreodată. Și credeți-mă, e mai bine așa.