Articol apărut şi în 24 FUN Timişoara şi Arad.

Uneori mi-e dor de perioada în care nu mi-era bine în amor. Puteam scrie necontenit despre lacrimi, suspine şi iubiri neîmpărtăşite, fără să o dau deloc în dulcele stil manelistic. Şi oamenii rezonau cu suferinţele mele, ba chiar apreciau şi liricul ofurilor aşternute pe hârtii mai mult sau mai puţin virtuale.

De fericire şi dragoste împărtăşită însă, e mai greu să scrii. În primul rând, nimeni nu vrea să citească despre cei mai norocoşi. Apoi, să scrii despre cât îţi e de bine e ca şi cum te-ai plimba c-o shaorma cu de toate în mână în faţa unuia care n-a văzut mâncare de trei zile. Nu se cade, cum ar spune bunica mea.

Iar dacă totuşi îndrăzneşti şi te apuci să alcătuieşti o descriere a poveştii de dragoste pe care o trăieşti, cel mai probabil o să fii acuzat că eşti cheesy. Şi mai apoi o să se trezească cel puţin o persoană care să spună că „e prea bine să fie adevărat” şi sigur „te înşală, iar dacă nu a făcut-o până acum, asta te aşteaptă”.

Nu, e clar, norocul în dragoste nu-i subiect de articole ori povestioare. E binevenit doar atunci când e al unor personaje fictive, interpretate de actori frumoşi. Cu Brad Pitt se poate identifica tot omul şi toţi pot visa să trăiască o idilă ca cea din Insert comedie romantică here. Dar, cu părere de rău, cu tine şi cu Gicu’ al tău nu o să se identifice nimeni. În fericirea ta nu o să creadă nici un cititor. Dacă ai chef de scris despre amor, aşteaptă până la următoarea ceartă. Atunci să vezi succese literare! 🙂