Obiecte purtătoare de amintiri

După cum probail că a sugerat şi absenţa din spaţiul virtual, m-am plimbat foarte mult vara asta. Probabil mai mult decât am făcut-o, vreodată, până acum. Multe dintre drumurile astea m-au dus acasă, pentru că la mine dorul de părinţi nu e nicidecum o lamentare spusă din complezenţă, ci o trăire puternică, ce mă încearcă zi de zi.

Şi de fiecare dată când ajung acasă, îmi place să răscolesc prin dulapul cu haine rămase acolo, printre jucării şi toate celelalte lucruri la care nu pot renunţa nicicum. Mi-e foarte greu să mă descotorosesc de obiecte şi foarte multă lume nu înţelege de ce. Nu e pentru că aş fi vreo hapsână, ci pentru că de fiecare dată când le revăd, mi-aduc aminte de o anumită perioadă a copilăriei sau de scene foarte exacte petrecute cu mulţi ani în urmă.

Păstrez şi acum cu drag, pe cel mai înalt raft al dulapului de acasă, blugii purtaţi în noaptea majoratului. Îi probez aproape de fiecare dată când merg acasă şi, dincolo de bucuria tipic feminină că încă mă mai încap, mă încearcă tot felul de emoţii şi pot să revăd, pas cu pas, toată petrecerea. Sinestezia funcţionează de minune şi, cu ultimul nasture al pantalonilor cu talie ruşinos de joasă, pot simţi parfumul pe care îl purtam atunci, îmi pot revedea foştii colegi de liceu, aşa cum erau atunci şi ursuleţul enorm de pluş pe care l-am primit cadou şi care încă tronează în dormitorul de la ţară.

De fiecare dată când îmi văd jucăriile aliniate în aceeaşi încăpere, îmi amintesc de unde o am pe fiecare în parte, cum o chema, ce roluri avea în scenariile închipuite de mine şi îmi vin în minte replici întregi purtate cu comapanionii de joacă. Şi la fel se întâmplă cu fiecare lucru aparent banal pe care îl tot dosesc prin sertare în loc să îl arunc sau să îl fac cadou.

Sunt aproape sigură că, în lipsa acestor mărturii ale copilăriei şi adolescenţei mele, nu voi mai putea să îmi aduc aminte cu atâta acurateţe de toate aceste momente. Şi că, deşi memoria mea încă tânără le poartă pe toate, nu ar mai exista nimic care să declanşeze valul de imagini, mirosuri şi sentimente pe care le-am trăit atunci. Şi atunci păstrez toate aceste mici indicii în cutiuţe şi saci de plastic, pentru ca atunci când nici măcar memoria nu mă va mai ajuta, să-mi poată spune ele povestea vieţii mele.

3 thoughts on “Obiecte purtătoare de amintiri

  1. Nici nu vreau sa zic cate obiecte din-astea am. Mama tot insista sa le arunc, dar acuma ca m-am mutat pot sa strang ca un soarec isteric fara sa ma certe nimeni :)).

  2. Si eu as fi vrut sa fi pastrat din lucrurile care, intr-un fel sau altul, imi aminteau anumite momente ale vietii. Dar in aproape 42 de ani, cati am adunat, lucrurile nu mi-ar fi incaput in casa, daca le pastram pe toate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)