Experienţa Exit

De la an la an, îmi plac din ce în ce mai mult festivalurile, cu tot ce înseamnă ele: spectacole, atmosferă, amalgam de culturi şi o perpetuă stare de bine.

ExitFest mi-a plăcut, deşi parcă nu e atât de complet precum Sziget, cel puţin în ceea ce priveşte atmosfera.

Locul

Festivalul se ţine pe suprafaţa unei fortăreţe împrejmuite de Dunăre, chiar la ieşirea din Novi Sad. Zona este absolut superbă şi mă bucur că sârbii au avut curajul şi îndrăzneala necesare ca să aducă un festival modern pe un pământ istoric. Din păcate, la noi locurile astea nu prea sunt exploatate în numele culturii urbane, dar nici într-o altă direcţie. În fine, revenind la sârbi şi al lor festival, locul e minunat, cu alei pavate cu piatră cubică, poteci care urcă şi coboară şi multe scene aşezate între zidurile groase.

Muzica

Principalul motiv de bucurie al excursiei mele neaşteptate la Exit a fost concertul Guns’N’Roses. Concert pe care l-am aşteptat mai bine de 40 de minute, ceea ce mi se pare inacceptabil pentru un festival mare, indiferent cât de faimoşi ar fi artiştii. La Sziget nu se întârzie nici măcar 5 minute şi, din ce am văzut, la fel a fost şi aici, la restul concertelor. Trecând peste asta însă, concertul – adică cele vreo 90 de minute la care am stat noi – a fost minunat. Totul a fost grandios – scena, sunetul, luminile – iar senzaţia pe care am avut-o când i-am auzit prima dată vocea lui Axl, aşa, în direct, este de nedescris.

Cele aproximativ cincizeci de mii de oameni pe care noi i-am numărat ochiometric au făcut ca atmosfera să fie copleşitoare. Am auzit Welcome to the Jungle, Live and Let Die, I used to love her şi multe altele. Axl este îmbătrânit, dar nicidecum bătrân. Încă mai cântă bine, încă mai aleargă pe scenă şi încă îşi mai unduieşte şoldurile aşa cum numai el ştie. Instrumentiştii sunt şi ei extraordinari, mai puţin chitaristul care, probabil umbrit de Slash, se străduieşte prea mult să impresioneze.

Cât despre restul spectacolelor, am descoperit o trupă care mi-a plăcut foarte mult: Death By Chocolate. Instrumentişti foarte buni şi un solist pe măsură, care nu a stat locului deşi avea un picior într-un fel de orteză. În afară de ei, nu m-am regăsit prea mult în muzică, genurile cele mai prezente la Exit fiind mai mult din direcţia electro şi dance.

Atmosfera

Aşa cum spuneam la începutul articolului, atmosfera festivalului nu e la fel de boemă, de tip carnaval, aşa cum povesteam în urmă cu 2 ani că este cea de la Sziget. Lucrurile se animă târziu, după ora 19 şi toată distracţia se rezumă la ce se întâmplă pe scene şi în zona de Chillout. Există doar o stradă cu câteva standuri de informare şi workshop, dar cam atât. La Sziget, în schimb, sunt artişti ambulanţi, workshopuri de dimineaţa până seara, zone de gaming mult mai multe şi mai complexe, oameni costumaţi, circari, zone de lectură, Satul Unguresc, cursuri de dans şi multe, multe altele. Exit-ul compensează însă lipsurile din zona de festival prin zona de camping minunată, aflată pe o plajă amenajată la malul Dunării.

Costuri şi comoditate

Mi-e greu să nu compar cele două festivaluri, aşa că o să o fac şi în cele ce urmează. Preţurile de la Exit sunt mai mici decât cele de la Sziget, în mod evident. Atât cele pentru bilete, cât şi cele pentru mâncare/băutură. Totuşi, cumva, se echilibrează, deoarece la Exit se plăteşte campingul separat încă vreo 50 de euro de cuplu, la Sziget este inclus, daca iei cel puţin 2 zile consecutive. La Exit plăteşti dacă îţi laşi telefonul la încărcat la recepţie şi bunurile la Saftey Deposit, la Sziget serviciile astea sunt gratuite.

În plus, nivelul de confort este mult mai mare la Sziget. Toalete infinit mai curate, aprovizionate în permanenţă cu hârtie igienică, duşuri mai multe şi mai curate. La Exit, în zona festivalului, erau doar toi-toi-uri, iar cele mai îngrijite erau cu taxă. Iar în zona de campare erau mici şi fără cele necesare.

Concluzii

ExitFest mi-a plăcut, mult. Mi-a plăcut Dunărea, plaja, cetatea, modul de organizare, sonorizarea, amplasarea scenelor. Nu a detronat Sziget-ul, dar cu siguranţă e de revăzut, mai ales dacă se nimereşte vreun artist preferat în line-up.

Cel mai mult însă mă bucur că se întâmplă astfel de lucruri şi în ţări mai micuţe. Nici Ungaria şi nici Serbia nu este tocmai un stat european de prim rang. Sunt curioasă pe când şi la noi o astfel de desfăşurare de forţe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)