Nici soarele nu mai e ce-a fost!

UPDATE: Cum am scris şi pe Facebook, câştigătoarea concursului este Bloooo! Mulţumesc tuturor pentru participare şi nu uitaţi de cremele pentru protecţie solară! 🙂

Am avut norocul să moştenesc o piele lipsită de probleme. În fiecare vară eram regele la ştrand (pe modelul regele la sex) căci, datorită unui pigment mai băţos, am de fel tenul mai închis la culoare şi niciodată nu mă roşesc de la soare, ci mă înnegresc direct. Sau, de fapt, mă înnegream. Pentru că, aşa cum spuneam şi în titlu, nici soarele nu mai e ce a fost. Am observat asta acum doi ani, la mare, când am păţit o chestie urâtă foc.

Eram aşadar la mare. În Vama Veche. Eu iubesc marea şi plaja şi statul la soare cu orele. Şi, mândră fiind de pielea mea care este în relaţii atât de bune cu soarele, zic, ca de obicei, că nu-mi trebuie mie cremă cu protecţie solară, că asta-i pentru ăia albi ca brânza, că pe mine soarele mă iubeşte, nu mă arde. Şi stau, şi stau, şi stau. Şi ajung a doua zi acasă, în Timişoara, că ieşirea aia la mare era aşa, de weekend. Şi văd că începe să mă usture pielea. Rău. Şi să mi se înroşească pieptul. Rău. Şi că a doua zi încep să mi se ducă straturi de piele. Dar nu aşa, drăguţ şi semi-scârbos. Ci strat gros, cu dureri, care lasă în urma lui o rană. Cred că am avut o uşoară formă de arsură de gradul 2. Am tras de ea aproape o săptămână, cu iaurt şi toate cele.

De atunci, dragii mei, eu vara mă dau cu cremă de protecţie solară. Că Slavă Domnului, avem de unde alege, pentru toate tipurile de piele şi toate vârstele. Şi pentru că minunaţii oameni de la Orqanique iarăşi vin în întâmpinarea nevoilor noastre, nu numai că au o superofertă de 1+1 gratis (pe care o vedeţi tronând frumos în bannerul din dreapta), dar ne-au propus şi un nou concurs. Ce trebuie să faceţi?

Păi trebuie să îmi spuneţi câteva secrete pentru un bronz sănătos, frumos şi de durată. Puteţi lăsa comenariile în rubrica tradiţională sau în rubrica de comentarii a la Facebook, dar nu uitaţi, dacă lăsaţi un comentariu via Facebook, trebuie să tag-uiţi neapărat şi pagina Organique şi pe mine, că altfel nu putem monitoriza cine a intrat în concurs şi cine nu. Tag-ul se face simplu, cu “@” şi textul Organique Natural Cosmetics.

Concursul ţine până pe 27 iulie, iar câştigătoare se va alege cu produse de sezon Eco Cosmetics, oferite de Organique.

7 thoughts on “Nici soarele nu mai e ce-a fost!

  1. Pentru un bronz sanatos si de durata eu am folosit anul trecut o crema de protectie de la Nivea cu protectie medie si untul de cacao care ofera un bronz foarte frumos si miroase bine. Am stat cam 4 ore la soare sau chiar 3, de vreo 3-4 ori pe saptamana timp de o luna si bronzul a durat cam o luna dupa ce nu am mai stat la soare.

  2. Cum sa faci sa ai un bronz minunat o vara intreaga?
    1. Inainte sa te expui la soare, pielea trebuie hidratata, beti multa apa si folositi o lotiune de corp.
    2. Mancati din belsug alimente bogate in vitaminele A si B, pentru a avea o piele sanatoasa si elastica.
    3. NU iesiti la soare fara sa va protejati cu o crema protectoare. Incepeti cu o crema cu un factor de protectie ridicat, de 35, treptat ajungand sa folositi una cu factor 10.
    4.Nu va expuneti la soare intre orele 11-16. Pielea se bronzeaza prea brusc (daca nu se arde), iar bronzul se va decoji.
    5.Folositi ULEIUL DE ARCAN.Nu numai ca va catifeleaza pielea, dar va si ajuta sa aveti un bronz cu o tenta aurie.
    6. Evitati epilatul cu ceara sau cu crema depilatoare. De preferat lama de ras si aparatul epilator.
    7. Evitati baile calde, de preferat dusuri cat mai rapide si reci.

    Sugestie: la sfarsitul verii facem un concurs de bronzuri. Sa vedem daca o sa-l castige cel care foloseste pordusele Organique 😀

  3. Ce idee bună, Denisa! Am putea pune de un concurs. Eu sunt convinsă că produsele organice sunt mai bune decât cele obișnuite, că de fiecare dată și-au demostrat superioritatea până acum. 😀

  4. Si eu aveam aceeasi mandrie vizavi de pigmentul meu absolut mirific pana acum vreo 3 ani. Cand am trecut de la a zace la soare cu zilele la a ma duce de vreo 2-3 pe vara, din cauza de lipsa de timp, si de a dori cu tot dinadinsul ca in cele 2-3 zile sa ma bronzez fantastic, frumos si excesiv. Bineinteles ca nu mi-a iesit. Si eu m-am inrosit, mi s-a dus pielea, alea-alea.

    Anul asta insa m-am bucurat de timp liber mai mult si, din fericire, mi-am recapatat culoarea din vremurile bune. M-am expus treptat, am evitat orele nocive, m-am acoperit cand am simtit ca ma arde si am abuzat de creme hidratante. Pielea mi s-a reobisnuit cu soarele si acum sunt prieteni din nou. Nu stiu secretele unui bronz perfect, dar am reinvatat secretele unui bronz perfect pentru mine 🙂

  5. Pentru un bronz mai ales sanatos, dar si frumos eu recomand “statul” la soare doar dimineata si dupa-masa (adica intre orele 9-11 si 17-19). Sunt mai putine sanse sa ne alegem cu o piele inrosita care va ustura si eventual se va coji. Aceste trucuri “asezonate” cu o lotiune de plaja cu SPF mai mare de 15 ne pot asigura tuturor o vacanta fara griji si un bronz fara urme!

  6. Este foarte important unde te bronzezi, pentru ca in functie de regiune, poti sta mai mult sau mai putin la soare. Spre exemplu, daca te bronzezi in Costa del Sol, poti face plaja intre orele 7.30-10.30. Dupa acest interval temperature creste de la 33 de grade la 36 de grade ( la umbra) si, stim cu totii care sunt riscurile la care ne supunem. Apoi poti sa continui seara, dupa ora 17.00. Ca sa obtii un bronz uniform iti recomand sa iei cu tine o cutie de bere si sa o dai pe corp dupa ce iesi din apa, pe pielea uscata. In 3 zile ar trebui sa obtii o culoare maronie si uniforma, exact cum erau tipele din Baywatch 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)