Știu un tip mai mult din vedere decât din conversații. Cred că în afară de salut, nu am schimbat vreodată o propoziție, fie ea și de complezență. Cu toate astea, de fiecare dată când mă prinde online, îmi cere bani împrumut. 50 de lei, 100 de lei, sume nu foarte mari, dar de care nu te poți lipsi fără să conteze dacă ești un simplu om al muncii, așa, ca mine.

Problema e că eu nu știu cum să reacționez la astfel de solicitări. Eu nu cer bani împrumut, din principiu. Cred că mi s-a întâmplat doar de câteva ori în viață, și atunci am cerut doar de la fratele meu sau de la prieteni foarte apropiați. Și chiar și atunci, m-am simțit etraordinar de prost și nu am avut liniște până când nu i-am înapoiat.

N-am ce-mi face, nu îmi plac banii și discuțiile despre bani, ceea ce face acest articol foarte ironic. 🙂

De altfel, nu sunt nici un foarte bun creditor, că mi-e rușine să mai cer banii înapoi, în cazul în care partenerul de împrumut uită sau întârzie să mi-i înapoieze. Dar asta pentru că sunt eu defectă, că-mi dau seama că împrumuturile sunt o componentă firească și binevenită a raporturilor sociale.

Totuși, mie mi se pare că e nevoie de o relație de încredere reciprocă și de un anumit nivel de apropiere între doi oameni înainte ca unul dintre ei să-i ceară celuilalt o sumă oarecare de bani. Pentru că atunci când ceri cuiva bani, de obicei trebuie să îți justifici solicitarea, ca să fii convingător. Ori mi se pare anapoda să povestești problemele tale personale unui străin. Sau nu?
Voi când și cui dați sau cereți bani împrumut?

Și, în loc de încheiere, o pagină minunată cu o melodie cu versuri tematice.