Războaiele altora

Nu înţeleg de ce, într-un război care nu îţi aparţine, dacă stai departe şi nu susţii nici una dintre tabere, eşti catalogat ca ipocrit.

Niciodată nu mi-a plăcut să îmi asum supărările şi frustrările altora, doar aşa, ca dovadă de loialitate şi susţinere până în pânzele albe. Iar dacă X s-a certat cu Y, iar eu îi ştiu pe amândoi, cea mai raţională poziţie mi se pare să îi las pe ei să îşi consume cearta, fără să fac eu nici pe martorul, nici pe judecătorul.

Orice altă atitudine mi se pare nepotrivită şi uneori riscantă. Ştiţi de ce? Pentru că oamenii se ceartă, se împacă, se înjură, apoi se iubesc şi tu rămâi ca prostul, ducând o luptă pornită din prinţip, cu o persoană care ţie nu ţi-a făcut niciodată nimic.

În aceste situaţii, mi se pare că e mai bine să fii Elveţia. Şi nu cred că o atitudine neutră, de neimplicare directă este echivalentă cu laşitatea ori ipocrizia. Voi ce credeţi?

6 thoughts on “Războaiele altora

  1. Depinde si de relatia pe care o ai cu X si cu Y , daca amandoi sunt pe aceeasi ramura relationala se aplica ceea ce ai zis tu , daca nu, poti sa iei atitudine pentru X sau pentru Y .

  2. Da, zici bine, nu e corect sa fii catalogat/a ca ipocrit/a. Dar e nasol cand, pe nedrept, cand nu ai nicio vina, esti dat/a la o parte din oficiu. Doar asa, pentru ca lui Y i se pare ca din moment ce esti prieten/a cu X, trebuie sa iti aplice si tie acelasi comportament. Si invers.

  3. Mai dragut e cand x si y vin si se plang la tine si desi tu nu spui ce zice x de y si invers, tot ajungi sa fii de vina, cand x si y se impaca.

    Partea amuzanta: totul suna ca o ecuatie fara rezolvare matematica 🙂

  4. Daca iei apararea unuia dintre ei pentru ca are dreptate sau tu insati impartasesti aceleasi viziuni ca acesta, atunci nu vad nimic rau in asta, dar daca e o divergenta pur subiectiva intre ei, atunci e mai safe sa stai deoparte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)