Curată nebunie

Am avut, de-a lungul timpului, dar cu precădere în ultimii ani, momente în care am trăit sentimentul că sunt nebună. Că sufăr de o nebunie curată, lucidă și asumată, care se manifestă discret, dar continuu și apăsător, ca o eternă picătură chinezească.

Cum altfel să îmi explic că uneori trăiesc în lumi paralele, în care construiesc singură povești, personaje ori înțelesuri? Mai mult decât atât, gândirea mea e în război deschis cu mai tot ce o înconjoară. Îmi ghidez viața după niște norme pe care nimeni nu le respectă sau pe care le-am inventat chiar eu. Iau de bun tot ce mi se spune și încerc mereu să fac să fie bine pentru toată lumea, deși știu că e logic imposibil. Nu pot înțelege nici în ruptul capului de ce să te străduiești să găsești metode alambicate prin care să îi fentezi pe toți și pe toate, când e mult mai simplu să faci ceea ce se cuvine. Și simt mereu că m-am născut prea târziu sau prea devreme, dar oricum, nu în epoca potrivită.

Pe scurt, dacă lumea e rotundă, eu sunt o figură geometrică cu colțuri multe și ascuțite, așa, ca de olteancă. Și toate momentele astea de nepotrivire cu lumea sunt simptome de nebunie, nicidecum de om special, cum vroiam să cred când eram copil. Oamenii, ca și animalele, se adaptează la mediul în care trăiesc. Ori când 25 de ani de adaptare nu sunt suficienți, înseamnă că există o problemă patologică. Nu?

5 thoughts on “Curată nebunie

  1. Tocmai citeam o chestie și-mi dau seama că se potrivește perfect la nebunia de mai sus… și zice cam așa ”O minte solitară, călătorind perpetuu pe stranii mări de gânduri”. bla bla bla

  2. Interesante articole, as vrea sa adaug o observatie de tip “tehnic”. Ar trebui ca link-urile tale din articole sa se deschida intr-o pagina noua, astfel incat dupa ce vizualizez pagina respectiva sa o inchid si sa revin la blog-ul tau. In rest toate bune si faine. Ne vedem la nunta !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)