Părinţi şi copii

În fiecare zi, pe coridoarele Universităţii de Vest, mă întâlnesc cu aceeaşi fată în scaun cu rotile condusă de o femeie mai în vârstă, cel mai probabil mama ei. Le întâlnesc şi la cafeaneaua de la subsolul instituţiei, când fata are vreo pauză între cursuri. Şi mă emoţionez de fiecare dată.

Dincolo de admiraţia pe care o am faţă de tânăra care nu s-a lăsat doborâtă de situaţia ei medicală şi îşi vede de viaţă şi de studii, mă lasă fără grai loialitatea mamei. Femeia asta o însoţeşte la toate orele, cunoaşte toţi profesorii şi probabil că ştie şi conţintul disciplinelor pe care le urmează fiica ei. O ascultă cu foarte multă înţelegere, o ajută să bea, să mănânce, să îşi aşeze foile şi nu am surprins nici măcar un moment în care să ridice tonul, să îşi dea ochii peste cap sau să îşi piardă cumpătul. Nici o clipă de scăpare, nici un oftat, nimic. Doar dragoste în privire şi răbdare infintă.

Mi se pare extraordinar, deşi poate că tendinţa e de a gândi că o astfel de atitudine e normală pentru un părinte. Dar nu este. Nu mulţi sunt în stare la atâta renunţare de sine. Gândiţi-vă că această mamă, vreo şase ore pe zi, aproape cam cât petrece un părinte la serviciu, stă doar la universitate, ascultând nişte lucruri care poate nici măcar nu o interesează sau pe care nu le înţelege. Şi misiunea ei continuă şi când ajunge acasă. Viaţa ei e viaţa copilului ei. Şi nu doar metaforic.

Cu toată sinceritatea, eu nu ştiu dacă aş putea face asta. Şi asta nu mă face un om rău, ci un om slab. Am mai spus aici, pe blog, că cea mai mare temere a mea este să am un copil bolnav. Mă tem nu doar cu gândul la viaţa lui, ci şi la a mea. O atitudine egoistă, ştiu, dar totuşi umană. Voi aţi fi capabili de un asemenea sacrificiu de sine?

9 thoughts on “Părinţi şi copii

  1. … aici nu se mai potrivește ”socoteala de-acasă cu cea din târg”, viața de obicei trezește în tine reacții de care nu-ți imaginezi vreodată că ai fost capabil.

  2. cu siguranta vei gandi altfel cand vei avea un copil, si nu ma refer la unul bolnav…vei face sacrificii pe care acum iti e greu sa te gandesti ca le vei face, si le vei face cu drag si din inima..

  3. Sper sa nu fii vreodata in situatia de a-ti pune problema daca esti un om suficient de puternic pentru a trece prin asa ceva.

  4. O prietena imi spunea ca nici nu ne dam seama de cata putere avem pana nu e nevoie sa o manifestam. Ca sfat, incearca sa renunti la frica de a a avea un copil bolnav, pentru ca cine zice “de ce fugi in spate duci” nu minte… Si cu cat te gandesti mai mult la un lucru, mai ales daca e rau, investesti energie in el si sunt sanse sa il faci posibil.

  5. Și la facultatea unde lucrez eu, este un caz asemănător.
    Acum spun că nu știu în acea situație cum aș reacționa, dar cei care au deja copiii, spun că pentru copilul tău ești în stare să mergi până în pânzele albe, ai o putere și o răbdare nemărginită . Să ne ferească Doamne Doamne de un astfel de necaz.

  6. Am aflat de curand ca asa fac si parintii ai caror copii au autism.. Sunt intr-advar oameni capabili de o mare dedicare. Nu stiu cum voi fi ca parinte dar acum stiu sigur ca sunt inca prea egoista ca sa am un copil.

    Nu m-ar suprinde insa sa aflu ca studiaza amandoua. Mama cu sora mea se inscrisesera intr-un timp amandoua la aceeasi facultate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)