Cum m-au stricat vacanţele de vară

Mi se par foarte păcătoase vacanţele de vară de 3 luni de zile fără nici un fel de pauză, de care ne-am bucurat şi cu care ne-am învăţat din primul an de şcoală până în ultimul de facultate. Nu sunt nebună în cap, vorba cuiva, doar că toate vacanţele astea mi-au creat un fel de reflex condiţionat.

Cum se face cald afară şi mai înlătur din textile, cum productivitatea mea se îndreaptă către zero, romantismul atinge cote maxime şi nostalgiile declanşează coduri portocalii, roşii şi uneori vineţii. Ochii îmi zboară din cărţi pe geam, gândurile se întorc la sesiunile de examene după care nu aş fi crezut că o să tânjesc vreodată, iar eu sunt toată numai un oftat şi-o grămadă de amintiri şi închipuiri care mă ţin în loc.

Şi ca să fie treaba treabă, e plină universitatea de studenţi îmbrăcaţi în robe, de bunici, de părinţi şi de emoţii pe care le-am avut şi eu, deşi nu îmi vine să cred, deja cu patru ani în urmă. Şi zău că parcă a fost ieri, deşi urăsc expresia asta! Dar uitându-mă la gloata de oameni îmbrăcaţi în negru, m-am văzut acolo, în holul cel mare, înnebunită de febra organizării, cu gândul la licenţă, terifiată de discursul pe care urma să îl ţin şi cuprinsă de multe alte trăiri care azi nici măcar pe blog nu-şi mai au locul, că nu-mi prea fac cinste.

Şi cum să mai fii eficient când tot organismul ţi-e setat pe profil de vacanţă? Ziceţi voi! Cum? Că nici n-a început luna iunie şi eu sunt deja cu mintea pe plaje pustii şi câmpuri cu păpădii.

2 thoughts on “Cum m-au stricat vacanţele de vară

  1. Să ştii că toată lumea se simte aşa. Vara aduce întotdeauna o schimbare şi nici eu nu pot să respir când mă gândesc la asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)