Eu, un tren şi-o mare

De fiecare dată când merg cu trenul, indiferent de destinaţie, mie mi-e dor de mare. Probabil pentru că mică fiind, de la 2 ani până pe la 16, în fiecare vară, fără excepţie, eu am mers la mare cu trenul.

Ţin minte şi acum gustul sandvişurilor cu şniţel şi ardei gras pe care ni le făcea mama mea, aşezate într-o ladă frigorifică primită în unul din pachetele din Germania. Şi niciodată, nici eu, nici fratele meu nu puteam aştepta să treacă măcar o oră până să ne punem pe mâncat. Imediat cum ne aşezam în compartiment, pe scaunele alea lipicioase, ne izbea o poftă mai ceva ca pe câinele lui Pavlov. Chiar şi acum, când merg cu trenul, nici nu mă aşez bine că mi se face foame.

Mi-e dor să simt mirosul de sare încă de la Constanţa, să îmi înghesui jumătate de corp pe geam, să adulmec marea şi să îmi vină să cobor din tren şi să merg pe jos până la Costineşti. Ştiu că poate sună ciudat, dar cel mai dor mi-e de marea noastră, aia cu chiştoace în nisip şi alge în apă. De pizza de la Albert şi radioul de pe plajă.

Marea asta, cu bune şi cu rele, are pentru mine un rol terapeutic. Vorbeam cu cineva acum câţiva ani şi îmi spunea că dacă nu vede marea o vară, un an întreg e bolnav. Exact aşa mă simt şi eu, de parcă aş suferi de o boală. O boală care nu poate fi citită în analize, ci poate doar în privire.

Pentru mine, să am marea în faţa ochilor şi zgomotul valurilor în urechi e ca şi cum mi-aş petrece o zi pe canapeaua unui terapeut. Singura diferenţă e că vorbele pe care i le-aş arunca în viteză bietului terapeut rămân doar la stadiul de gânduri. Dar chiar şi gânduri fiind, curg cu la fel de multă deschidere, sinceritate şi uneori cu furie.

De unde aşa o atitudine lirică faţă de o baltă mare şi sărată? Habar n-am. Poate pentru că sunt în zodia peştilor – deşi nu cred în zodii. Sau poate pentru că sunt un om introvertit, iar pustiul mării la ore matinale ori foarte târzii mi se pare cel mai bun partener de discuţii.

6 thoughts on “Eu, un tren şi-o mare

  1. Nostalgii de vara. Frumos. M-ai facut sa-mi fie dor. De la an la an parca tot mai greu imi e sa ma desprind de casa, nu din dragoste de ea ci din comoditate.

  2. Așa m-am simțit azi de dimineață, în tren. Căldura intrată pe geam era identică cu cea din trenul de Costinești. Mai lipsea doar mirosul acela de sărat, care, în momentul de față îmi face pielea de găină. Parcă toată muzica mă face să alerg până acolo. Costinești este singurul loc unde nu obosești 10 zile, unde nu dormi 10 zile, unde dansezi 10 zile, unde bei bere la halbă 10 zile și mănânci porumb fiert de pe plajă. Doamne, de ce a trebuit să scrieți despre asta?!!! NU E CORECT!!!

  3. de 2 ori am fost la mare in Romania, dar eram mica si nu prea stiam eu care-i treaba, am fost cu sora mea si prietenul ei si nu ma simt niciodata confortabil cand sunt cu familia (culmea, e locul unde ar trebui sa ma simt minunat)…mie mi-a placut mult marea adriatica, am fost mai mult singura si mi-a placut enorm…imi placea plaja libera, unde nu veneau asa multe persoane…a fost un fel de legatura stranie intre singuratatea ei si a mea…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)