Cum a fost la Rocker’s Gârnic

Aşa cum povesteam în articolul anterior, sâmbătă am plecat cu trupa veselă către un festival semiobscur de muzică rock ţinut într-un sat de cehi. De festival ştiam de vreo 3 ani, că a tot cântat acolo fratele meu cu trupa lui minunată, însă nu ştiu cum s-a nimerit că nu am putut ajunge niciodată. Ei bine, anul ăsta am spus că nu-l mai ratăm.

Drumul

Am pornit sâmbătă dimineaţa, cu gândul că parcurgem cei aproape 200 km în vreo 3 ore. Nu a fost tocmai aşa. Să vă povestesc.

Nici unul dintre şoferi nu mai trecuse vreodată nici pe la festival, nici prin Gârnic. Am apelat prin urmare la serviciile Google Maps, care ne-a indicat un drum prin Bozovici, pe care l-am respectat cu precizie. Cred.

Şi uite aşa, cu GPS-ul sub nas, ne-am trezit că am parcurs vreo sută de km de drum forestier, prin sate ce nu ştiam că există, ascunse printre dealuri şi păduri, minunate ele, de altfel, numai că nu cred că văzuseră vreodată nici asfalt, nici maşină de oraş. Am mai mers o vreme cu speranţă în suflet până când drumul care ar fi trebuit să ne ducă la Gârnic era o mare şi noroioasă pantă interminabilă. Aşa că am făcut cale întoarsă şi, cu ajutorul unor săteni cumsecade, după alţi 40 km de drum forestier ceva mai accesibil, am ajuns.

Festivalul

Festivalul e o iniţiativă ce trebuie apreciată şi promovată. Peisajul e de vis, iar line-up-ul e mai bun cu fiecare ediţie. Totuşi, se simte că e la început de drum, cel puţin în ce priveşte logistica. Pe scurt, nu am văzut nici o toaletă în afară de cea care ţinea de singura pensiune din sat, zona cu festivalul nu era iluminată seara şi a doua zi dimineaţa încă era plin de pahare şi alte cele în zona în care se ţinuseră concertele. Nu sunt probleme mari, care nu ar putea fi rezolvate cu o serie de voluntari zeloşi şi ceva mai multe fonduri. Plus că dacă te gândeşti că e un festival absolut gratuit, e de înţeles.

Însă are foarte mult potenţial. Aşa cum spuneam, zona e minunată. Un sat care tot urcă şi coboară, cu case colorate, multă vegetaţie şi o linişte de care îmi era dor. Şi au fost destul de mulţi oameni, semn că cerere există. Bikeri, cupluri romantice şi părinţi cu copiii după ei, deci public chiar de festival: pestriţ şi plin de voie bună. Iar concertele au fost foarte, foarte faine.

Aşa cum spuneam, ziua de vineri am ratat-o, deci nu pot să vă spun nimic despre seara de rockereală grea. Sâmbătă, i-am ascultat de Toulouse Lautrec, Grimus, Popa Sapka, Zdob şi Zdub şi Robin&The Backstabbers.

Primii mi-au plăcut, păcat că au cântat aşa devreme şi cu public aşa restrâns. Au început cred pe la 18 şi oamenii încă nu erau pe lângă scenă. Grimus au fost surprinzători, solistul face o atmosferă de excepţie.

Popa Sapka a fost concertul care mi-a plăcut cel mai mult. Mai mult chiar decât Zdob şi Zdub. Îi ascult de mult, ba chiar dinainte să existe Popa Sapka, de pe vremea când Dima cânta cu C3 o melodie ce îmi plăcea mie mult, dar nu sunt deloc subiectivă. Băieţii cântă bine, şi-au construit un stil aparte, care le vine ca o mănuşă şi sunt sigură că or să ajungă mari şi faimoşi.

Cu Robin&The Backstabbers iar am sentimente încurcate. De data asta, recunosc că au sunat mai bine. Mult mai bine. Cel puţin din cort, că nu am fost în faţa scenei când au cântat. Deci încă nu mă despart de ei de tot. Deocamdată e 1-1.

Concluzii

Rocker’s Gârnic musai merită văzut. Pentru trupe, pentru satul ăla frumos, pentru cascadele şi pădurile din zonă, pentru atmosferă, pentru nebunia din timpul nopţii şi liniştea din timpul zilei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)