În satele din zona Olteniei, fiecare casă are o cameră la drum, adică acea cameră cu fereastra către stradă, care, prin această poziţionare aleasă, are cea mai mare valoare dintre toate încăperile. Este şi cea mai îngrijită, cu cel mai frumos mobilier, plină de mileuri şi porţelanuri. Din acest motiv, ea nu este locuită nici de părinţi, nici de copii, ci este, de cele mai multe ori, păstrată pentru oaspeţi.

În acelaşi spirit am fost crescută şi eu, fără să am părinţi olteni get-beget, nici casă la ţară. La noi acasă, de fiecare dată când avem oaspeţi, aceştia sunt cazaţi în cea mai mare cameră, dorm în cel mai confortabil pat, pe cele mai frumoase aşternuturi şi aşa mai departe.

Ce dacă în mod normal camera respectivă e a părinţilor mei? Când avem musafiri, ai mei dorm pe jos, pe canapeaua din sufragerie sau prin vecini şi toate astea doar pentru ca musafirii să se simtă cât mai bine. La mine în familie, oaspeţii au fost întotdeauna pe primul loc, fie că era vorba de rude, prieteni sau simple cunoştinţe, chiar dacă asta a cerut mici sacrificii şi inconvenienţe pentru noi, cei de-ai casei.

O fi asta atitudinea normală sau un exces de ospitalitate? Căci în ultima vreme, observ o abordare mult mai relaxată şi modernă în ce priveşte tratarea celor pe care îi primim în casele noastre, pe principiul: Lasă-i, că se descurcă!
Voi cum sunteţi cu cei pe care îi primiţi în case?