Dor de ducă

Primăvara asta, cândva, într-un weekend, vreau neapărat să ajung la Sighişoara, Sibiu şi Braşov. La Sighişoara am fost o singură dată, când m-a fermecat cu totul, la Braşov doar în trecere şi la Sibiu la fel.

Şi cum mi se pare fascinantă zona aia a ţării, am zis că nu se mai poate aşa. Problema e că nu ştiu dacă le pot vedea pe toate, în tihnă, într-un singur weekend. Şi aici am nevoie de voi. Ce variantă de traseu îmi recomandaţi (cu plecare din Timişoara), ca să pot dormi o noapte-două în una din destinaţiile astea, dar să pot şi bântui prin toate?

Am vreo şansă de izbândă?

4 thoughts on “Dor de ducă

  1. Daca pleci vineri seara spre Sighisoara (e cea mai mica) si dormi acolo, sambata pana la pranz eu zic ca ai terminat cu ea. Fugi pe urma la Brasov, vezi pe acolo ce-i de vazut, ramai peste noapte, dimineata dupa cafea te indrepti spre Sibiu, te plimbi cat te plimbi si seara te intorci.

    “Pe indelete” nu stiu daca o sa fie :). Pe de alta parte, n-am fost in Brasov in ultimii 20 de ani, ca sa tin minte cat ti-ar lua sa il vezi cat de cat.

  2. Fara concediu e cam complicat…
    Daca ai pleca de joi, poti dormi prima noapte la Sibiu, iar vineri sa-l vizitezi. Sibiu-ul il poti vedea intr-o zi hard-core (Muzeul Bruckenthal, Muzeul Satului, Zoo, centru, terase, biserici, turnuri).
    Dormi vineri seara tot in Sibiu, iar dimineata mergi la Brasov, pe unde te poti plimba si sambata si un pic duminica.
    Pe seara te intorci la Timisoara :-).
    Eu am pe lista in concediul de Paste salina de la Turda, Sighisoara si la bunica-mea care sta intr-o zona minunata – Valea Sebesului, zisa si Valea Frumoasei. 🙂

    Sper sa-ti iasa si sa te simti bine. Intr-adevar e minunata zona.

  3. Îţi dau o idee de itinerariu în Braşov, astfel încât să simţi pulsul oraşului, dar să nu trebuiască să pierzi prea mult timp.

    Începi de la Livada Poştei (unde întorc autobuzele, în faţa Bibliotecii Judeţene), mergi pe După Ziduri (numit aşa pentru că este după zidurile vechi ale cetăţii), te bucuri de peisaj şi de sursurul Graftului (aka SPurcata, pentru braşoveni, dacă e vară şi cald, înţelegi puţin şi de ce), urci la Turnul Alb, cobori prin pădure la Turnul Negru (pe Promenada Regală).

    Ieşi de pe După Ziduri în Schei, o iei spre Turnul Ecaterinei (cele 4 turnuleţe simbolizau dreptul de viaţă şi de moarte al conducătorului Braşovului asupra celor care intrau în cetate), mergi înainte la Poarta Schei şi urci pe lângă POarta Schei sub Tâmpa. Mergi pe lângă zidurile vechi ale cetăţii (de data asta, pe partea cealaltă), cobori după aia pe la magazinul Star (fostul Universal) şi mergi înainte până în faţa Primăriei.
    După asta o iei la stânga pe strada Republicii (cu multe cafenele şi magazine), mergi până în Piaţa Sfatului şi la Biserica Neagră, vezi fostul meu liceu (J. Honterus), după care cobori pe Mureşenilor, înapoi, spre Livada Poştei (de unde ai plecat).

    Pe Mureşenilor, cum cobori, în capăt, pe dreapta (la Livada Poştei) e restaurantul Sergiana, cu specific românesc. Merită să mănânci o ciorbă ardelenească cu tarhon (primeşti jumări şi ceapă din partea casei).

    La final, poţi da o raită prin parcul Titulescu, dacă mai ai timp. Dacă n-ai, asta e. Totul ar trebui să dureze 2-3 ore, hai 4 dacă te întinzi cu masa şi cu vizionatul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)