Îmi aduc aminte că eram prin clasa a cincea sau a şasea. O arătare deşirată, cu picioare subţiri, ochelari pe nas şi un început de piept. Era vară şi umblam îmbrăcată ca toţi copiii, în pantaloni scurţi şi un tricou.

Eram într-unul din parcurile din zona centrală din Târgu-Jiu, împreună cu câteva prietene din cartier, când ne-a oprit un nene, cum le spuneam noi atunci bărbaţilor în vârstă, şi a început să ne vorbească extrem de vulgar, detaliind ce ne-ar face şi unde. A fost prima experienţă de acest gen şi m-a speriat destul de tare la momentul respectiv.

Din păcate, nu era o excepţie. Am mai păţit o chestie similară câţiva ani mai târziu, într-o excursie la Herculane. Şi nu e vorba că aş fi fost eu ghinionistă. E plin astfel de bărbaţi trecuţi bine de primele două tinereţi care se simt cuceritori şi încep să fluiere pe stradă după domnişoare cărora le-ar putea fi lejer taţi sau chiar bunici. Greţoşi, libidinoşi şi înfiorători.

Ce o fi în mintea lor? Nu au oare copii acasă? Sau o nepoată, o vecină pe care să o iubească sau măcar să o respecte? Cât de bolnav şi degenerat să fii ca să vezi într-o fată ce are un sfert din vârsta ta altceva decât ceea ce este, adică un copil?