Cine are noroc are

Stăteam eu şi mă gândeam aseară, când m-am întors acasă sfârşită după 12 ore de diverse munci ale câmpului, că dincolo de toate văicărelile mele, sunt o persoană norocoasă.

Să fim serioşi: am avut noroc că nu m-am născut într-un cătun, într-o ţară din lumea a treia sau într-o familie dezorganizată. Am acces la net, curent electric şi frigiderul mai tot timpul plin.

Am o familie sănătoasă şi prieteni aşijderea. Am o mamă cu care pot să vorbesc de cinci ori pe zi la telefon, despre absolut orice şi un tată care mă vede ca pe o prinţesă de maxim 7 ani şi în braţele căruia mă simt ca atare.

Am două bunici minunate, dintre care una îmi scrie câte o poezie la fiecare aniversare şi o alta îmi trimite felicitări, prin poştă, de la câteva mii de km distanţă.

Am un frate mai mare extrem de grijuliu, care poate porni concerte spontane la orice oră din zi şi din noapte, o jumătate mai bună şi superbă lângă mine şi cinci prietene de suflet.

Apoi, fac ceea ce îmi place. Predau cu drag, am o relaţie bună cu studenţii (cel puţin aşa o văd eu), scriu cu drag cu fiecare ocazie care mi se oferă şi am un blog de domnişoară care mi-a adus în viaţă o sumedenie de oameni extraordinari.

Şi deşi oftez de fiecare dată când nu câştig la Loto, deşi mă lamentez de trei ori pe săptămână, ştiu că sunt un om norocos. Voi de ce vă consideraţi nişte răsfăţaţi ai sorţii?

17 thoughts on “Cine are noroc are

  1. Eu vad norocul ca pe o oportunitate de care decizi sa profiti sau cum spunea Seneca : “Norocul este ceea ce se intampla cand pregatirea întalneste oportunitatea.”
    Pentru a pastra tonul articolului, sunt norocoasa ca am oameni dragi alaturi care ma mai trag de maneca atunci cand tind sa iau totul in tragic.
    Bafta la noroc 😛

  2. Eu ma simt norocoasa nu numai ca am efectiv de toate (ma aflu in varful piramidei lui Maslow), ci si ca am un psihic bun si ma pot bucura din tot sufletul de tot ce am. Stii ca sunt oameni care au de toate, dar sunt nefericiti ca nu au mai mult de atat, sau ca vecinii au o capra mai mare… sec!

  3. That’s the spirit! 🙂
    Si eu ma consider norocoasa pentru ca am cam tot ce-mi trebuie, iar nu am, voi avea. Si am in jurul meu oameni frumosi.

  4. uf… nu stiu ce sa zic la partea cu norocul cu familia, ca deh… tata nu mai am. si nici mama as putea spune. dar sunt norocoasa ca pana la o anumita varsta am avut o familie frumoasa si care m-a crescut frumos.

    in rest… sunt destul de norocoasa. 🙂

  5. haah…am avut o zi atat de proasta azi, incat mi-am cam pierdut entuziasmul, dar stiu ca sunt o norocoasa pentru tot ceea ce am si pentru tot ceea ce sunt, iar pentru asta multumesc in fiecare zi…mai sar peste multumiri in zile ca cea de azi, dar stiu ca Maine va spala toate nefericirile…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)