Abstract. Modern. Şocant.

Nu am înţeles niciodată arta abstractă, de genul tablourilor în care arunci un pătrat şi o pată neagră în interior şi le denumeşti Criză financiară sau mai ştiu eu ce titlu cu trimitere la teme actuale.

Nu pot rezona nici cu versiunile moderne ale dramaturgiei clasice, când te trezeşti că O noapte furtunoasă e plină de replici cu aluzii erotice ori limbaj injurios.

Mă enervează cele mai multe exemplare de artă modernă, neconvenţională, experimentală şi şocantă, cu artişti dezbrăcaţi, înjurături lipsite de conţinut şi decor montat fără nici o noimă, dar care cică au mesaj. Iar mesajul ăsta este întotdeauna trendy-flendy, în ton cu aspiraţiile hipsterimii care trăieşte eco, aclamă lucrurile simple dar dă fără să clipească 10 lei pe-o cafea cu zaţ făcută ca la bunica.

Vreau să cred că sunt o persoană deschisă la minte. Pot fi profundă şi pot interpreta unele forme de artă şi dincolo de suprafaţă. Sunt capabilă de a face analogii şi de a utiliza simboluri. Dar uneori, chiar nu există nimic artistic în ce se vinde cu titlul de artă. Doar dorinţa de a şoca un public desensibilizat şi imun.

11 thoughts on “Abstract. Modern. Şocant.

  1. Aceeasi situatie o poti gasi si in unele poezii. Adica, eu am terminat filologia si mi-a placut Romana de cand ma stiu, dar tot nu pot intelege unele versuri. Am impresia ca sunt un club de elitisti care isi bat joc de mine. NOT FUNNY!

  2. E multa ipocrizie si fatarnicie la mijloc. Putini au curajul sa spuna ca arta moderna e de multe ori ne-arta. Risti sa se spuna despre tine ca nu esti capabil sa-i patrunzi profunzimile. Care profunzimi?…

  3. Nici eu nu inteleg arta moderna. Chiar recent am vazut o astfel de expozitie si era plin de colaje cu poze a lui Basescu. N-am inteles. Asta e :).

  4. Hey, bun textul tau. Si eu mi-am pus intrebarile astea de multe ori. Am gasit si niste raspunsuri. Stiu ca ce o sa spun o sa sune cam pretentios si hipsteresc, dar astea sunt raspunsurile pe care le-am gasit eu si care mi se par valabile. In primul rand, ca sa poti valoriza anumite opere de arta trebuie sa detii niste chei de interpretare, sa fii obisnuit cu niste canoane in care operele respective se inscriu. In ceea ce priveste arta clasica, lucrurile nu par a fi complicate pentru noi, tocmai pentru ca ne-am obisnuit cu canoanele astea (formate fiind din scoala, familie etc.). Arta clasica e o arta mimetica, o arta care se raporteaza la o realitate externa imediata (desi chiar si aici lucrurile nu sunt chiar simple, vezi de ex. discutiile din jurul tabloului Las Meninas al lui Velasquez, sau Paznicii de noapte al lui Rembrandt). In schimb arta abstracta (ca sa luam un exemplu radical) lucrurile se schimba, pentru ca si canoanele de ierarhizare se schimba. Pentru ca o arta sa fie valorizata trebuie sa fie noua in raport cu ceea ce a fost inaintea ei, adica in raport cu ceea ce a fost deja arhivat. Si aleg doua exemple de o radicalitate extrema: On White II, tabloul lui Kandinsky si Black Square al lui Malevich. Kandinsky incearca si el o forma de mimesis, dar una mult diferita de cea a clasicilor. Incearca sa descompuna realitatea in componentele ei de baza, adica forma si culoare. Black Square, pe de alta parte, este si mai universalist, evidentiaza raportul intre tablou si rama, limita sa, adica un raport intre obiectul contemplat si campul de contemplatie (mi se pare super-interesant, de cate ori ne-am gandit la chestia asta, la interactiunea dintre obiect si campul de contemplatie). Lumea ii acuza pe artistii astia ca sunt, pe de-o parte, elitisti si pe de alta parte ca oricine poate face chestiile respective. Ei bine astea nu sunt neaparat niste acuze fondate, tocmai pentru ca ei incearca o forma de arta cat mai democratica si cu pretentii de universalitate, la care sa aiba acces oricine. Cred ca timpul le-a dat dreptate, cu noile media, multi am devenit niste mici artisti.

  5. 🙂 Îmi place abordarea asta, cu noi ca nişte mici artişti.
    Dincolo de asta însă, explicaţiile tale sunt convingătoare, pentru exemplele alese de tine. Însă tot rămân unele forme de artă care sunt mult prea încriptate ori îndrăzneţe pentru mine. Cred că e şi o chestiune de gust, eu fiind o persoană mai conservatoare. Nu apreciez, de altfel, nici beletristica vulgară, deşi este o copie fidelă a dialogurilor de care ne lovim zi de zi.

    Dar mi-ai mai deschis minte cu comentariul ăsta. Mulţumesc!

  6. Cu placere! Exemplele pe care le-am ales, le consider a fi super abstracte si de-aia le-am folosit. Intr-adevar nici eu nu inghit orice apare prin muzee. Oricum, lucrurile sunt mult mai complicate, daca introducem in discutie si ready-made-urile lui Duchamp sau pop-art-ul lui Warhol, pentru ca trebuie sa implicam referinte la contextul social, politic, economic, la epoca industriala, post-industriala, apetenta epocii noastre pentru spectacol etc.
    In ce priveste granita dintre vulgar si arta, iarasi mi se pare o problema destul de complexa. Linia asta cred ca e destul de fina si de multe ori e greu sa distingem intre ce e arta si ce pornografie (asta asumand ca pornografia n-are nimic in comun cu arta, desi sunt unii care nu ar zice asa). De ex. tabloul lui Courbet, L’origine du monde http://tinyurl.com/buez52q a fost considerat socant la vremea lui, a scandalizat publicul. Azi e in Musee D’Orsay si toti turistii se prosterneaza in fata lui. Pana si Brancusi a fost implicat intr-un scandal de tipul asta cu Princess X, piesa ce reprezenta un simbol falic. Azi e bine-mersi in Muzeul din Philadelphia si nimeni nu mai are o problema cu asta :))) . Dar, pana la urma, ai dreptate este si o chestiune de gusturi.

  7. Eh, la fel au privit lucrurile si unii prin sec. 14 cand a aparut ceea ce numim renascentism iar acum admiram aceste lucrari.

    In 1917, Marcel Duchamp isi expune celebrul pisoar iar prin 2000siceva este declarata cea mai tare opera de arta a secolului XX. Atunci poate ca si eu as fi fost putin iritat de modul de exprimare al lui dar acum, la aprope 100 de ani distanta, pot sa inteleg curentul pe care-l propune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)