Aveam nu mai mult de şase ani când ne înghesuiam în faţa unui radio vechi în fiecare zi, la ceas de seară. Eram eu, cu fratele meu şi una dintre verişoare. Parcă ne văd şi acum, întinşi pe covorul aspru din “camera din mijloc”, încercând să ne ciulim urechile într-atât încât să trecem de foşnăitul boxelor.

Orice chicoteală, orice urmă de conversaţie sau respiraţie mai zgomotoasă era ucisă fără milă la ora 20 fix, când începea “Bună seara, copii!” la Radio România Actualităţi. Nu ştiu dacă vouă vă trezeşte la fel de multe amintiri ca mie, dar este una dintre acele emisiuni care mi-au marcat copilăria.

Găsind acum câteva ediţii prin arhivele postului de radio, mi-am dat seama că am reţinut poveştile cu tot cu actori, intonaţie şi interpretare. Seară de seară, aceeaşi voce ne spunea bună seara şi aceeaşi voce, ceva mai târziu, ne alinta pleoapele îngreunate cu un noapte bună aproape părintesc.

Dacă v-am trezit nostalgii sau dacă v-am făcut măcar curioşi, luaţi şi ascultaţi.

Noapte bună, copii!