Am văzut acum câteva zile, la Românii au talent, un dans al unor copii surzi. Foarte talentaţi, au ţinut ritmul inimaginabil de bine pentru nişte oameni cu asemenea deficienţe, m-au impresionat pînă la lacrimi.
Recunosc înainte de a continua acest text că cea mai mare temere a mea este să nasc un copil cu probleme de sănătate. Să mă simt neputincioasă în faţa acelei fiinţe faţă de care am cea mai mare responsabilitate. Poate de aia mă şi impresionează atât de puternic aceste cazuri.
Cu ochii la televizor, mi-au trecut prin minte o grămadă de gînduri. În primul rând, că acei copii au mare noroc că există cineva care să îi facă să se simtă incluşi într-o societate care discriminează şi dacă asculţi manele şi nu rock. Au noroc că trăiesc într-o comunitate unde există o instituţie la care să adere şi care să se ocupe la modul serios de dezvoltarea lor. Gândiţi-vă care este soarta unui copil surd născut într-un sat sărac. Sau într-un orăşel industrial.
Apoi am început să mă întreb care sunt şansele unui astfel de om să ducă o viaţă normală odată ce devine adult. Nu mi-am găsit un răspuns la această întrebare, pentru că nu sunt foarte bine informată. Şi aici poate că mă ajutaţi voi.
Aveţi idee dacă există un cadru legal, nişte instituţii dedicate, care să sprijine integrarea pe piaţa muncii a unor oameni surzi sau surdo-muţi? Căci cu toată tehnologia de care dispunem, cu siguranţă există meserii şi pentru astfel de persoane. Ei pot vedea, tasta, scrie şi gândi poate mai bine decât oricare dintre noi. Pot fi creativi, pot calcula, pot găsi soluţii care poate nouă nici nu ne trec prin cap. Există deci un sistem care să îi sprijine pe aceşti oameni?
În loc de concluzie, uitaţi-vă la ei. Câtă sclipire în ochi, cât curaj, câte lecţii de viaţă:
10 thoughts on “Ei ce pot face cu viaţa lor?”