Ei ce pot face cu viaţa lor?

Am văzut acum câteva zile, la Românii au talent, un dans al unor copii surzi. Foarte talentaţi, au ţinut ritmul inimaginabil de bine pentru nişte oameni cu asemenea deficienţe, m-au impresionat pînă la lacrimi.
Recunosc înainte de a continua acest text că cea mai mare temere a mea este să nasc un copil cu probleme de sănătate. Să mă simt neputincioasă în faţa acelei fiinţe faţă de care am cea mai mare responsabilitate. Poate de aia mă şi impresionează atât de puternic aceste cazuri.

Cu ochii la televizor, mi-au trecut prin minte o grămadă de gînduri. În primul rând, că acei copii au mare noroc că există cineva care să îi facă să se simtă incluşi într-o societate care discriminează şi dacă asculţi manele şi nu rock. Au noroc că trăiesc într-o comunitate unde există o instituţie la care să adere şi care să se ocupe la modul serios de dezvoltarea lor. Gândiţi-vă care este soarta unui copil surd născut într-un sat sărac. Sau într-un orăşel industrial.

Apoi am început să mă întreb care sunt şansele unui astfel de om să ducă o viaţă normală odată ce devine adult. Nu mi-am găsit un răspuns la această întrebare, pentru că nu sunt foarte bine informată. Şi aici poate că mă ajutaţi voi.

Aveţi idee dacă există un cadru legal, nişte instituţii dedicate, care să sprijine integrarea pe piaţa muncii a unor oameni surzi sau surdo-muţi? Căci cu toată tehnologia de care dispunem, cu siguranţă există meserii şi pentru astfel de persoane. Ei pot vedea, tasta, scrie şi gândi poate mai bine decât oricare dintre noi. Pot fi creativi, pot calcula, pot găsi soluţii care poate nouă nici nu ne trec prin cap. Există deci un sistem care să îi sprijine pe aceşti oameni?

În loc de concluzie, uitaţi-vă la ei. Câtă sclipire în ochi, cât curaj, câte lecţii de viaţă:

10 thoughts on “Ei ce pot face cu viaţa lor?

  1. Există unități speciale, protejate de lege, create pentru a ajuta oamenii cu dizabilități să se integreze mai ușor în societatea asta discriminatorie. Chiar citeam zilele trecute că Primăria Oradea a decis să cumpere 10 mese de șah, care vor fi amplasate prin oraș, de la o companie care angajează persoane cu dizabilități. Bine, e o lege care spune că fiecare companie care depășește 50 de angajați trebuie să angajeze și persoane cu dizabilități, altfel plătește niște impozite suplimentare. Ăsta e unul dintre motivele pentru care Primăria Oradea (din câte am înțeles, nu există angajați cu handicap în instituția publică) a făcut contractul cu respectiva unitate.

  2. Cadru legal exista: articolul 50, Capitolul II din Constitutia Romaniei, ne spune clar: “Persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participarii efective a persoanelor cu handicap in viata comunitatii, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor”.
    Fundatii, organisme si programe dedicate incluziunii sociale exista: Fundatia Motivation Romania, Centrul de readaptare funcţională pentru deficienţi de vedere tardivi, United Way, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale etc.
    Din punctul meu de vedere, adevarata lupta se da la nivel de mentalitate. Iti recomand lucrarea “Perceptia persoanelor cu deficienta de vedere” de Filip Guttman.
    Cat despre frica despre care vorbesti…mi-e tare familiara.

  3. Sa fiu sincera si eu m am uitat si la fel si mi-au dat lacrimile…ar fi imposibil,ar trebui sa ai inima de piatra cand te gandesti ca acesti copii care sunt de varsta mea poate au asemenea probleme si fac mult mai multe lucruri minunate decat facem noi cei care”le avem pe toate”.Se pare ca ei stiu cum sa aprecieze viata si stiu in mare ce vor sa faca,pe cand noi majoritatea nu prea avem toti “neuronii la noi”,probabil sunt plecati in delegatie….

  4. Din cate stiu eu, firmele care angajeaza persoane cu dizabilitati su anumite facilitati. De exemplu, platesc un impozit mai mic. Totusi uneori ma intreb daca este suficient…

  5. Firmele cu peste 50 de angajaţi au obligaţia de a avea 4% din personal, persoane cu dizabilităţi.

    Există totuşi 2 alternative: Fie plătesc la bugetul de stat echivalentul a 50% din ceea ce ar fi însemnat salarizarea celor 4% (jumătate din salaraiu de bază minim brut înmulţit cu numărul de locuri de muncă ce ar fi trebuit create) sau pot achiziţiona produse de la o unitate protejată, în acelaşi cuantum. În primul caz, nu ştiu unde ajung, într-un final, banii ăia. Probabil nu la vreo asociaţie.

    Pare frumos, nu? Nici n-ai crede câte mânării se fac. Poate cea mai mare problemă e că se fac cu implicarea unor ONG-uri şi fundaţii care se laudă că sprijină persoanele cu deficienţe de tot felul.

  6. Ultimi zece ani mi-am petrecut ca si voluntar si am lucrat mai ales cu tineri cu dizabilitati. Intadevar exista institutii dar mai ales ONG-uri care ii ajuta sa faca parte din societatea contemporana, sa se integreze. Nici nu va imaginati ce pot face aceste persoane cu dizabilitati! Sunt persoane minunate!

  7. Daca inainte de revolutie existau scoli speciale pentru persoanele ce nu aud, cu siguranta exista si acum. Pot sa va zic doar cate lucruri pe care le cunosc de la o persoana din familia mea ce se afla in situatia asta. La varsta de 7 ani a plecat la Bucuresi la acea scoala speciala, caci pe atunci nu existau prea multe. Profesorii ii invatau in primul rand cum sa comunice prin semne. Insa, in primii ani profesorii ii invatau lucruri pe care copiii ar fi trebuit sa le stie de la parinti: cum sa vorbesti politicos, sa te prezinti, cum sa mananci, lucruri ce tin de educatie si de cei 7 ani de acasa. Din pacate, copii ce isi pierdeau auzul din cauza problemelor de sanatate inca de la varsta de 3-4 ani nu stiau aceste lucruri pentru ca parintii lor, perfect sanatosi, nu stiau cum sa comunice cu ei. Dupa cele 8 clase, acesti copii isi alegeau o meserie pe care voiau sa o invete. Asa ca aceste persoane sunt astazi instalatori, zugravi, electricieni, etc. Si totusi, aceste persoane au fost angajate fara prea mari probleme, fiind chiar destul de bine pregatite in meseria lor. Cel mai tare ma doare cand vad rautatile celor din jur,oameni care rad de ei si le vorbesc urat, iar acestia stau cu ochii tintiti pe buzele oamenilor pentru a descifra ce vor sa le transmita.
    Eu cred ca chiar daca Dumnezeu le-a luat auzul, aceste persoane au primit multe alte abilitati si tocmai de aceea reusesc sa se descurce in societate, sa aiba o familie si un loc de munca.

  8. I-am vazut si eu pe bloguri pe dansatorii hipoacuzici. Sunt de apreciat persoanele cu dizabilitati care fac ceva tocmai fiindca au motive sa nu faca, sa se dea batuti.

    Iar legat de ce ai spus la inceputul articolului. Aceeasi teama o am si eu.. Dar pana la urma cea mai mare dizabilitate e ignoranta. Cunosc persoane cu strabism, malformatii si alte probleme care duc o viata buna. Au cariere, prieteni, o persoana care le iubeste. Cred ca iti poate fi bine oricum te nasti, desi ce-i drept ai fi mai dezavantajat din unele puncte de vedere decat ceilalti.

  9. Ignea Marius Intr-adevar oricine care se afirma sau urca pe o culme inalta dupa aceea isi reia viata de zi cu zi indiferent de handicap sau,,normalitate”…Insa persoanele cu deficiente de auz daca nu au o surditate profunda(adica medie cu o pierdere de auz de maxim 60 Db) pot dansa mult mai bine decit niste persoane auzitoare pentru ca simt vibratiile boxelor…Dar…un copil surd indiferent de mediul social ARE dreptul de A VISA…din pacate pina cind este marginalizat pe viitor in societate…De exemplu anul trecut in Italia echipa de dansuri de la scoala din Sibiu(pentru deficiente de auz) a luat locul 1 instructoarea de dans fiind Oana Batovici(Martian)…Si juriul a fost cu adevarat surprins de sincronizarea acestei echipe….formata exclusiv din copii surzi…Nu stiu daca este vorba de aceeasi echipa de la concursul,,Romanii au talent””…Poate o documentare mai serioasa era necesara in acest caz,si eu find deficient de auz…Toate cele bune!!
    acum 18 ore · Îmi place

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)