Eu sunt o persoană foarte curioasă. Numai că eu nu vreau să ştiu ca să am ce bârfi apoi pe la colţuri, ci eu am nevoie de te miri ce informaţii ca să pot sta liniştită. Cunoaşterea celor mai inutile informaţii mie îmi asigură un anume confort psihic, o siguranţă închipuită pe care o găsesc destul de greu de explicat acum.

Curioasă din fire, îmi pun în permanenţă întrebări. Numai că nu sunt întotdeauna dintre cele mai profunde. De exemplu, mă mai apucă, atunci când îmi fac popcorn la microunde, să mă întreb cum o fi fost descoperit popcorn-ul. A fost o întâmplare sau cineva chiar s-a gândit la o astfel de utilizare a porumbului? Dar iaurtul? Cine o fi fost primul om care a mâncat iaurt? Şi de ce i-o fi venit să guste ceea ce pentru el era un lapte alterat?

Şi uite aşa începe un maraton de întrebări legate de toate alimentele pe care mi le amintesc. Iar apoi trec la electrocasnice. La vestimentaţie. Şi tot aşa. Întrebări tâmpite, care de fiecare dată rămân fără răspuns şi care îmi revin în tărtăcuţă cu prima ocazie.

Într-o zi, de exemplu, m-am chinuit ore întregi să înţeleg de ce nu o mai fi gândit cineva şi altă soluţie împotriva ploii în afară de umbrelă şi pelerină. Una e incomodă, alta inestetică. Cu atâta tehnologie în viaţa noastră, asta e tot ce se poate? Zău aşa!