Aseară mă întorceam de la universitate, leşinată de foame după 8 ore de vorbit şi mă loveşte o poftă puternică de ou prăjit în tigaie, întors pe ambele părţi şi înfrăţit cu o bucată de brânză de oaie primită de acasă.

Fac eu nişte calcule, arunc o privire cu infraroşu în portofelul din geantă, mai aveam un bon de masă şi câţiva lei. Mă gândesc că iau 10 ouă şi nişte pâine, că sigur nu mai avem.
Ajung la buticul din cartier, îmi exprim comanda cu bonul de masă în mână, când doamna se uită cu compasiune la mine şi-mi zice:

– Eu vă dau 10 ouă, da-i 1,20 lei.
– Cât? 1 leu 20? Un ou?
– Da, că s-au scumpit.
– Păi acum câteva zile era 60 de bani unul.
– Da, ştim, dar asta e, nu prea mai sunt ouă în ţară.

Na, că la asta nu mă aşteptam. Deodată, subit, găinile s-au emancipat şi nu mai vor să clocească toată ziua. Iau anticoncepţionale şi citesc reviste glossy. Vine apocalipsa, vă zic.

Aşa că n-am mai luat nici un ou, că m-am enervat, am luat o pâine şi mi-am înecat amarul în vreo 3 felii, când am ajuns acasă. Partea ciudată e că tanti de la magazin nu vorbea chiar prostii. Ziceau ai mei că acelaşi lucru s-a întâmplat şi la mine acasă, s-au dublat preţurile pe motiv că nu mai sunt ouă.