Mă întrebam azi, pe când căutam fără speranţă un săpun în una din băile universităţii, oare cât o să ne mai minunăm de lucrurile care, cel puţin teoretic, ar trebui să fie fireşti.

Dacă sunt într-o instituţie de stat a cărei toaletă e curată şi dotată cu tot ce trebuie, mă bucur de parcă aş fi câştigat la loto. Aceeaşi atitudine mă încearcă şi dacă o vânzătoare îmi aminteşte să îmi iau restul. Sau dacă o chelneriţă îmi zâmbeşte, ori dacă un şofer ocoleşte o baltă ca să nu stropească pietonii.

Mă mir de străzi curate, plaje fără de chiştoace, studenţi conştiincioşi şi oameni cu bun simţ. Lucrurile care ar trebui să fie normale au o frecvenţă atât de redusă, încât au căpătat statutul de speciale. Şi parcă nu e bine.