25

Când eram mică, aveam impresia că la 25 de ani o să am cele mai importante aspecte din viaţă deja rezolvate: că o să am un job stabil, că o să fiu măritată, la casa mea şi o să duc o viaţă presărată cu o dulce rutină de om mare.

Dacă privesc viaţa mea de acum cu un ochi extrem de pretenţios, probabil că ar trebui să mă încerce nişte regrete. Dacă mă uit însă cu realism şi conştientizarea faptului că shit does happen, eu zic că stau destul de bine, la cei 25 de ani proaspăt împliniţi.

Nu am vilă, maşină şi piscină, nici măcar căţel, spre suferinţa mea sinceră şi profundă, dar, privind în urmă, sunt mulţumită că m-am schimbat în bine în ultimul an din cel puţin un punct de vedere: am învăţat să spun NU.

Nu ştiu, nu pot, nu înţeleg, nu am chef, toată viaţa mi-a fost frică să refuz şi să îmi recunosc neajunsurile. Orgolioasă şi cu o mare angoasă de eşec, mi-am trăit copilăria şi adolescenţa chinuindu-mă să le fac pe plac tuturor, să nu mă fac de râs, să ştiu răspunsul la toate întrebările care mi se adresează şi să nu dezamăgesc. Şi credeţi-mă, este destul de obositor.

Aşa că de o vreme încoace, am învăţat să îmi accept limitele şi să le comunic fără ruşine. Şi e reconfortant să afli că poţi să greşeşti, să fii credul, naiv şi uneori prostuţ şi cu toate astea, să nu fii dezgolit şi spânzurat în piaţa publică.

2 thoughts on “25

  1. Hey Girl… nu stiu ce iti doreai tu “sa ai” sau “sa nu ai” pana la 25, dar eu una, care nu te-am cunoscut nici o clipa pana acum, pot sa iti spun cu mana pe inima ca detii un simt al umorului incredibil… 🙂
    Nici nu stiu cum am ajuns sa iti citesc blogul, insa pot doar sa iti spun… Girl You Make my Day!
    Scrie, scrie… scrii foarte frumos si cu foarte mult umor! Brava!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)