Articolul scris de Oana aici a stârnit o serie foarte lungă de discuţii pe Twitter şi Facebook, cu păreri multe şi împărţite, c-aşa-i în viaţă. Pe scurt, povestea  e simplă şi comună: o domnişoară care se îndrepta la 3 dimineaţa spre casă a fost tâlhărită.

Spun că nu e nimic ieşit din comun, pentru că, deşi nu e dezirabilă o astfel de situaţie, este probabilă în orice comunitate care nu este de preoţi, iar probabilitatea ei creşte direct proporţional cu lăsarea serii.

Bun. Pornind de la ideea asta, că ştim cu toţii că suntem mai în primejdie noaptea, când e pustiu, decât ziua – deşi nici amiezele nu sunt lipsite de astfel de evenimente – s-a ridicat întrebarea: ce cauţi pe stradă, noaptea şi mai ales singur?

Eu sunt un om foarte precaut şi puţin paranoia, mă simt mereu în pericol. Dar nu este firesc să fii aşa. Cu toate astea, eu recomand ca cel puţin noaptea, chiar şi cei mai curajoşi să evite plimbările.

Problema apare când nu prea ai încotro. Când distanţa până la tine acasă e suficient de scurtă cât să nu te ia nici un taxi, dar suficient de lungă cât să ai timp să păţeşti ceva. Nici nu contează dacă e ora 3 dimineaţa sau 9 seara, că în perioada iernii, de exemplu, e la fel de pustiu şi întuneric.

Soluţiile sunt variate. Cele realizabile, căci, cu tot idealismul meu, nu văd străzile împânzite de gardieni prea curând.
Poţi să stai pe fundul tău acasă – dacă nu e musai să pleci, soluţie extremă şi uneori absurdă, că nu e normal să îţi fie frică să părăseşti casa. Poţi să convingi un mascul să te conducă acasă sau o prietenă să împărţiţi un taxi – se ştie că nu refuză nimeni un circuit. Sau poţi să iei un mijloc de transport în comun.

Şi aici apare problema mea. Că dacă la 9 seara mai prinzi un autobuz ori un tramvai, după ora 23 s-au dus toate. De ce? De ce nu există şi în Timişoara curse de noapte? Astă toamnă când am fost în Budapesta erau o mulţime de rute pe timp de noapte extrem de utile pentru tinerii fără bani de taxi şi pentru turiştii dezorientaţi. În plus, ar fi soluţia perfectă şi pentru distanţele mai scurte, pe care taximetriştii nu le iubesc prea tare.