Pași mici către un viitor măreț – 2% pentru Persoana I

*Articol preluat de pe blogul Persoana I.

Când am pornit la drum cu Persoana I, nu știam decât că vrem să facem ceva pentru tineri. Pentru cei care poate au dat la o facultate care după un an i-a dezamăgit. Pentru cei care au trecut de vârsta adolescenței și încă nu știu ce vor să se facă atunci când vor fi mari. Pentru cei ca noi, care s-au trezit aruncați prea brusc și parcă prea deodată în lumea oamenilor maturi și responsabili. Pentru cei care sunt încă elevi și au toate șansele unui viitor strălucit.

E plin de cărți, de școli și facultăți, dar sunt prea puține bune practici. Am început timid cu traininguri de dezvoltare personală, cu lecții de orientare profesională, am adus firmele de recrutare față în față cu studenții, am participat la Zilele Educației Nonformale și ne-am mobilizat pentru a face fapte bune împreună.

Am descoperit în tot acest timp că unele lucruri sunt mai serioase decât le prevedeam noi. Că sunt foarte mulți tineri cu probleme de integrare, din medii defavorizate sau doar părăsiți de noroc. Și atunci ne-am hotărât că vrem să îi implicăm și pe ei în programele noastre. Și o să facem asta în cel mai scurt timp.

Am strâns deja câțiva voluntari zeloși lângă noi și ne simțim mai puternici. Încet, dar sigur, schimbăm câte ceva. Dispoziția unui om, perspectivele altuia. Nu mutăm munții din loc, nu vindecăm cancerul și nu aducem primăvara. Facem pași mărunți în direcția oferirii unui sprijin tinerilor aflați în căutarea unui drum. Răspundem la întrebări, ne jucăm și învățăm împreună.

Persoana I nu este doar o asociație formată din câțiva membri și voluntari, ci este un efort comun de a ne face viața mai bună, de a ne pune pe primul plan, de a deveni mai bine pregătiți și de a face alegerile potrivite. Și pentru asta avem nevoie și de sprijinul vostru. Prin implicarea în activitățile noastre, prin sugestii, propuneri, reproșuri, toate acestea ne sunt de mare folos. Și dacă vreți să ne ajutați chiar mai mult, dacă sprijiniți activitățile orientate către educație, ne puteți ajuta direcționând 2% din impozit către Persoana I. Pentru că încet, încet, puțin câte puțin, avem încredere că o să clădim împreună ceva durabil, frumos și, mai presus de orice, folositor.

Dacă vreți să ne susțineți și pe blogurile voastre, puteți prelua bannerul cu 2% pentru Persoana I, folosind următorul cod:

One thought on “Pași mici către un viitor măreț – 2% pentru Persoana I

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)