Străini în casă. Da sau nu?

Poate că sunt eu de modă mai veche, sau mai ciudată, dar nu îmi e foarte confortabilă ideea de a aduce constant un străin în casă pentru a te lepăda de anumite responsabilități gospodărești. Nu vorbim deci de instalatori, electricieni și astfel de prezențe ocazionale, ci de personaje foarte la modă în ultima vreme, cum ar fi femeia care face curat ori bona pentru copii.

În primul caz, deși nu sunt deloc ordonată și nici nu iubesc să frec podele, cred că mi-aș simți spațiul invadat dacă o femeie oarecare mi-ar rearanja oalele și borcanele din cămară după bunul plac. Simpla idee că un străin cotrobăie în fiecare cotlon al casei, că știe fiecare pată de pe covor și locul fiecărui obiect din casă mă înspăimântă. Așa că prefer să mă sacrific din când în când și să mă ocup eu de lucrurile astea.

În cazul bonei, sunt cu atât mai reticentă. Nu știu exact cum o să ne organizăm atunci când o să se întâmple marele eveniment, dar acum nu mă văd în stare să îmi las copilul în brațele unei femei străine, oricât ar fi de iscusită, iubitoare și bine pregătită. Poate m-am uitat prea mult la Criminal Minds, dar nu aș putea avea încredere în nimeni, nu aș putea sta liniștită știind că se poate întâmpla ceva și cineva din famile nu e acolo și probabil că aș fi zilnic un car de nervi.

Exagerez? Poate. Nu spun că nu voi apela niciodată la astfel de servicii, că nu știi niciodată cum se întorc lucrurile. Dar sunt sigură că nu o să pot lua o astfel de decizie cu inima împăcată. Voi ce părere aveți despre astfel de ajutoare în casă?

8 thoughts on “Străini în casă. Da sau nu?

  1. Mie mi-ar plăcea să-mi facă cineva, chiar o firmă specializată în ale curățeniei, o dată pe lună, ”lună” și-n casă… în rest mă prinde pofta de-a dansa cu mătura sau mopul pe ritmuri muzicale 😀 din când în când. Cât despre o menajeră, ar fi ciudat să ai o a treia persoană în casă zi de zi.
    În ce privește copiii, cred că aș fi geloasă mai degrabă decât sceptică. În cazul ăsta, e preferabilă varianta cu bunicii :D.

  2. Am avut ocazia sa fiu in preajma unor oameni care au oameni in casa, cum zici tu… si de fiecare data m-am intrebat cum sa fii comfortabil cu ideea ca cineva iti calca hainele sau ca iti face curatenie in baie?? In ceea ce priveste bona, deh, e o situatie tare aiurea… eu am fost o perioada baby sitter si mi-a placut tare mult, dar m-am intrebat cum o sa fac eu atunci cand va fii cazul… nu cred ca as apela la niciun om in casa 🙂 Te pup, Corina draga

  3. Singurele ajutoare in casa pe care le-am vrut si discutat cu Iubi, sunt:
    – o cucoana care sa vina o data pe saptamana sa ne calce hainele ( calcatul asta, pur si simplu, ma scoate din minti, imi este si greu, caci sunt o neindemanatica)
    – aceaasi cucoana, pe post de secund, la curatenia generala de dinainte de Sarbatori si cand mi-o mai suna mie.
    Cu restul, spalat, curatenia de fiecare zi, gatit, nu mi se pare mare branza.
    De baby-sitter, nici nu vreau sa aud.

  4. @Simone Să fac pe baby sitterul, sunt convinsă că mi-ar plăcea, să am unul, not so much. 🙂 Paranoia, ce să-i faci?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)