Uniforme de tot soiul

Articolul pe care l-am citit azi-noapte la Anca pe blog m-a pus pe gânduri şi mi-am adus aminte de o mie de chestii de prin şcolile noastre care nu s-au schimbat nici acum. Sistemul nostru de învăţământ uniformizează. În primul rând, prin vârsta invocată şi de Anca în articolul ei. E firesc, bineînţeles, să existe nişte vârste fixate pentru fiecare ciclu, dar ce te faci atunci când nivelul de inteligenţă nu corespunde cu cel estimat ca fiind general valabil pentru o anumită vârstă?

Ce te faci cu un geniu sau cu un copil care are un ritm mai încet de dezvoltare? Din câte ştiu eu, în peisajul autohton nu funcţionează astfel de diferenţieri bazate pe abilităţi. Ce dacă eşti un geniu la 13 ani? Tot în clasa a 6 a ţi-e locul. Şi viceversa.

Ai mei m-au dat de 6 ani la şcoală, pe vremea în care toţi copiii mergeau în clasa întâi la minim şapte. Cu chiu, cu vai, m-au înscris, pentru că mă ducea mintea şi mă plictiseam. Problema era că eram cam introvertită şi cam singuratică. Aveam probleme deci de socializare, nu de învăţare. Şi prima reacţie a învăţătoarei, în loc să mă trateze ca pe un caz special şi să încerce să mă vindece, a fost să le propună alor mei să mă retragă din clasă. Chestie cu care ei bineînţeles că nu au fost de acord şi pentru care le sunt şi acum recunoscătoare.

Dincolo de problema vârstei, mi se pare că încă nu ştim să lucrăm cu excepţii şi în loc să le lăsăm spaţiu să se dezvolte, le închistăm într-un tipar cu care suntem noi familiari. Adevăratele uniforme din şcoli nu sunt cele vestimentare, ci alea născute din prejudecăţi.

Întreaga viaţă mi s-a spus, de exemplu, că singurele clase bune erau cele de mate-info. Nu conta că tu eşti bun la engleză, desen sau sport. Dacă erai bun la ceva, trebuia să mergi la mate-info, că acolo erau cei mai buni profesori. Nu pot să uit nici acum privirea strâmbă a celor cărora le spuneam cu mândrie că sunt la clasă de uman. Sau stigmatul cărat de săracii elevi care avuseseră suficient curaj să îşi urmeze vocaţia şi să meargă la licee de arte sau sport. Şi din câte am înţeles, aşa e şi acum.

Apreciem geniile doar când le vedem medaliile, dar ne complacem ca ignoranţii în ore de desen, muzică şi sport transformate în matematici speciale. Tragem după noi un pat al lui Procust deja învechit şi ciuntim fără milă tot ce îi depăşeşte marginile.

Şi problema asta din urmă nu aparţine sistemului, aşa cum ne place nouă să credem. Că e plin de licee sportive şi şcoli de arte ori de meserii. Adevărata problemă stă în mintea noastră bolnavă şi snoabă, care nu mai vede nimic dincolo de titluri pompoase. Părinţii îşi dau copiii la pian şi la balet nu ca să le descopere şi dezvolte eventualele talente, căci ferească sfântul să le aibă, că nu poţi fi artistă când mama te vrea manager. Nu, cei mai mulţi îşi fâlfâie copiii pe la tot ce se poate şi ce se poartă doar ca să aibă cu ce se lăuda în faţa prietenilor.

Şi nu e deloc bine. Nici pentru ei, nici pentru noi, nici pentru lumea asta toată.

15 thoughts on “Uniforme de tot soiul

  1. Eu in generala am avut un coleg care era de-a dreptul geniu, iar profesorul de matematica se ocupase indeaproape de el, incat uita ca sunt 30 elevi in clasa nu 1. Si era matematica… care nu multi o inteleg. Frustrarea intervine cand treisfert de clasa nu e multumita de predare iar el continua in acelasi ritm.

  2. Pe cand eram la liceu stiu ca exista optiunea sa faci 2 ani intr-unul, daca te ducea bibilica. Nu stiu pe nimeni care sa fi si facut asta, ca la ce stufosenii de materii aveam…

  3. Geniile se descurca cum se descurca si merg inainte, dar ce te faci cand ai in clasa din aceia cu CES ( cerinte educative speciale), care mai nou, la liceu sunt in aceeasi oala cu eventualele genii? Vrei sa ii ajuti dar nu poti pentru ca atat pot ei si atunci …?

  4. @Daniela: Uite, de-aia ar fi bine să existe posibilitatea unor diferenţieri.

    @crinutza Same here!

    @Marius Ar trebui făcute clase speciale, cu program special şi oameni specializaţi. Eu ştiu poveşti urâte cu copii brutalizaţi doar pentru că erau mai înceţi.

  5. Am cunoscut o familie care a plecat dincolo de ceva timp. Primul copil a fost genial (si este inca :D) asa ca a facut cate 2 clase intr-un an. La final a intrat si la facultate dar stii ce a spus inainte ca fratele sau sa mearga la scoala ?

    Ceva inspaimantator:
    “Daca il lasati sa faca si el 2 clase intr-un an, il omor cu mana mea. Destul cat am fost eu chinuit.”

    Si nu e vorba de studiu, e vorba de diferentele sociale imense.
    Va puteti imagina un copil de 10 ani intr-o clasa de 18 ani ? Cum se simte un copil – social vorbind – cand e marginalizat de toti cei din jur pentru ca pur si simplu toate fetele il ignora, cant toti baietii sunt cu 3 capete mai inalti ?

    Nu intotdeauna realizarea intelectuala acopera toate nevoile personale.

  6. @ Darael – Pe de altă parte totuși, cred că un copil supradotat s-ar simți stingher și între persoane cu aceeași vârstă, dar capacități intelectuale mai reduse. Făcând abstracție de înălțime, du-te tu acum să faci iar clasa a șasea. Nu ai simți că cei din jurul tău te încetinesc, că nu au concurență care să te stimuleze și că pur și simplu subiectele de discuție și interesele sunt altele?

  7. Inlocuieste ‘inteligenta’ cu ‘bogatie’. Un copil bine imbracat se va juca cu orice alt copil fara sa ii pese…. pana cand ALTCINEVA o sa ii bage in cap ca e diferit, ca el e mai cu mot.

    Am avut colegi geniali, stiu cum e.
    Dar nu aveau nici o problema sa stea alaturi de noi chiar daca stiau matematica cat profesorul de matematica – un exemplu, Dumnezeu sa il ierte ca a fost impuscat de securisti cand dorea sa fuga in vest inainte de 89

    Sau alt coleg care era super la limbi straine; a invatat persana intr-o luna doar de distractie, asta dupa ce stia inca altele vreo 7…. nu, nu aveau probleme. Problemele apar cand anturajul din exteriorul scolii trage de ei si ii sminteste de minti. Am si aici un exemplu, o fata care acum e prin spitale de nebuni pentru ca nu a avut copilarie, a avut doar invatatura – da, cu premii 1 si 2 la olimpiade – din cauza parintilor imbecili.

    Dupa cum se vede, eu vorbesc ce stiu din viata reala, nu din teorii, asta dupa ce am vazut destule ‘live’.

  8. Daca subiectul aestei discutii este un elev genial , nu se poate crea o clasa speciala pentru copiii cu aceasta calitate. De ce ? Pentru ca discrimineaza…
    Din acelasi motiv, daca subiectul acestei discutii este un elev cu handicap…

    Profesorul particular – separat de sistemul institutionalizat a existat in Romania antebelica , sunt multe exemple pe care le stim, de genii care au intrat direct in invatamantul superior absolvind prin examene de echivalenta.

  9. Dincolo de problema unor clase particulare, cred că rămâne aceea ridicată de existenţa unor prejudecăţi cu privire la arte şi sport. Nu vreau să generalizez, dar cunosc foarte multe cazuri de părinţi care, din raţiuni pur pragmatice, nu le permit copiilor lor să îşi urmeze vocaţia şi să devină artişti sau sportivi de performanţă. Şi asta deşi copiii în cauză sunt foarte talentaţi.

    Şi în mod surprinzător, aceleaşi motive legate de profitabilitate apar mai nou la nivel universitar în domenii precum fizica, matematica, chimia sau filosofia. Din ce în ce mai puţini oameni care vor să studieze astfel de domenii, pentru că, zic ei, nu sunt generatoare de meserii bănoase.

  10. Da, sigur m-am imprimat pe niste comentarii. Practic este alegerea parintilor cand micul artist nu este major, iar scoala se supune beneficiarilor parinti. Pe motiv de frecventa daca nu de sprijin. Practica este reala 🙂

  11. Ma gandeam acum la clasele de real, de ce sunt ele considerate mai bune? Cred ca motivul e nu neaparat pentru ca elevii lor ar fi mai destepti ci pentru ca au aproape aceeasi programa ca si clasele de uman insa li se adauga multa matematica,info,fizica, biologie si chimie – materii pe care cei de la uman, din cate stiu eu, le studiaza doar superficial, si asta oricum numai pana prin clasa a10a. In ceea ce priveste lb romana, acelasi nivel de cunostiinte este cerut si unui elev de uman si unuia de real insa cel din urma nu face decat 4 ore de lb romana pe saptamana spre deosebire de cel de la filo. De asta cred eu ca sunt considerati mai “destepti” cei care urmeaza un profil real, pentru ca sunt in stare sa acumuleze mai multa informatie. Personal am terminat liceul la mate-info si simt ca mi-a prins bine, m-a facut sa gandesc foarte logic si structurat, chiar daca matematica nu mi-a placut deloc. Acum, nu stiu daca as fi gandit la fel in cazul in care faceam filologia sau daca modul in care gandesc are vreo legatura cu specializarea pe care am urmat-o in liceu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)