E plin de clienţi

Nu ştiu dacă mă învârt eu în cercurile nepotrivite, dar deja fac alergie dacă mai aud pe cineva vorbind de clienţi. Nu ştiu dacă sunt de vină filmele americane, discuţiile din online sau doar capitalismul nostru neaoş, dar în ultima vreme orice om care face cuiva un serviciu numeşte acea persoană client.

Eu ştiu că dacă ai clienţi, pari mai important şi mai înstărit decât dacă ai doar colaboratori, parteneri sau simple cunoştinţe, dar uneori apelativul ăsta se potriveşte ca nuca în perete. În principiu, client este acela care cumpără ceva de la tine sau căruia îi livrezi nişte servicii contra cost.

Orice iese din sfera asta nu mai poate fi categorisit drept client, oricât de tare ne-am dori noi să părem mari oameni de afaceri. Deci, dacă iei un autostopist cu maşina, nu ai un client, decât dacă îi vinzi ceva sau mai ştiu eu ce se întâmplă de-a lungul cursei, pe bani. Nu orice om care îţi pune o întrebare vrea să îl consiliezi şi nu orice tranzacţie banală te face afacerist.

Şi în afară de asta, în opinia mea, clienţi au cei ce livrează constant servicii sau vând constant produse, că altfel ajungem să numim client şi vecina de la doi căreia i-am dat un ou pe o cană de făină.

4 thoughts on “E plin de clienţi

  1. Trebuie sa fii important prin ceva daca nu poti fi prin ceea ce esti, Si atunci scoti din buzunarul cu povesti tot felul de clienti,parteneri si amici, cu care sa dai bine in fata auditoriului. Cand de fapt te miri cine sunt si in ce relatii esti cu acei clienti, parteneri sau amici.

  2. @FB Da, proiecte care le aduc bănuţi. 🙂

    @Marius Ai dreptate. Mi-am adus aminte cu ocazia asta de cei care vorbeau tare la telefon, pe străzi foarte circulate, de afacerile lor cu macarale şi mai ştiu eu ce. Doar, doar, i-o auzi cineva. Trist.

  3. Nici beneficiar nu-i prea perfect – poate nu-l serveste cum trebuie. La obiect (doar este vorba de cerere) , nu ar fi mai bine… Solicitator : Mi se pare de mai bun augur. Vecino, m-ai solicitat…
    Include mult din cuvantul felicitat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)