Dacă prostul moare de grija altuia…

…atunci înseamnă că sunt cea mai mare proastă.
Eu am fost dintotdeauna un om foarte responsabil, foarte conștiincios și cu foarte mare respect față de cei de lângă mine, fie că e vorba de cei pe care îi iubesc, cu care colaborez sau cu care am contact la un moment dat. Ceea ce înseamnă două lucruri: pe de-o parte, că am încercat mereu să mă feresc de probleme și să fac totul așa cum trebuie și, pe de altă parte, că am așteptări similare de la persoanele din jurul meu.

Asta face că, dacă, spre exemplu, un prieten al meu e băgat într-o chestie și el, în loc să își vadă de treabă, se fofilează, eu nu pot să stau și să mă uit la el. Așa că începe operațiunea de corecție: încerc să îi explic că nu e ok, că unii oameni depind de el, că dacă nu mai are timp sau chef să ajute, e mai bine să spună, decât să amâne niște persoane care se bazează pe el. Ăsta e momentul zero.

În momentul 1, problema lui devine și problema mea. O genă latentă de super-erou se activează și mă face să mă simt eu responsabilă cu salvatul situației. Și încerc cu sfaturi, lacrimi, recompense și pedepse. Uneori funcționează, alteori sunt și eu la rândul meu dusă cu zăhărelul, alteori mi se retează din scurt orice inițiativă, sub motivul, întemeiat, de altfel, că nu e problema mea.

Și atunci încerc să mă abțin, să nu mai dau indicații și să nu mai încerc eu să salvez omenirea. Dar tot mă frustrează. Și nu mai dorm noaptea, că pe lângă că le am eu pe ale mele, le mai preiau și pe ale altora, de parcă problemele ar fi contagioase. Și nu numai că încerc să găsesc soluții, dar mă și chinui să înțeleg cum or putea unii să închidă ochii și să se fofileze timp de o lună, două, trei, când rezolvarea propriu-zisă a problemei ar dura o zi, maxim două. Cum or putea să promită strâmb, cu zâmbetul pe buze și să găsească noi scuze de fiecare dată?

Nu exclud posibilitatea ca eu să fiu defectă, dar eu am mustrări de conștiință și atunci când spun că ceva e gata la 13 și e gata la 13:30. Că mi se pare că am înârziat pe cineva cu o jumătate de oră. Cineva care se baza pe mine și care mi-a dat credit. Pentru mine, promisiunile și angajamentele sunt sfinte. Indiferent că le faci față de tine, față de partenerul de viață sau față de femeia de serviciu. Și cred că e mai ușor să depui un efort singular să le respecți decât unul continuu de a te amăgi pe tine și pe cei din jurul tău.

Pentru mine, fofilatul înseamnă lipsă de respect față de cei care depind de tine. Nu există interpretări aici. Ori faci ce ai spus că faci, ori spui că te dai bătut. Orice variantă de mijloc face mai mult rău decât bine.

4 thoughts on “Dacă prostul moare de grija altuia…

  1. si eu eram cam tot asa, mai ales workrelated pana mi-am dat seama ca chiar nu le pasa si sa lupt cu morile de vant nu pot…dar nu m-am lecuit de tot, mai nou trec peste momentul de a le zice si ma pun si fac eu chiar daca “nu e treaba mea”, dar ma simt eu bine 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)