De ce să nu faci abuz de Copy/Paste

Dragii bloggerului,

O să vă povestesc astăzi o întâmplare de care nu sunt foarte mândră, dar din care poate o să învățați ceva. Sau măcar o să râdeți de mine, și tot e ceva pentru dimineața asta urâtă și răcoroasă.

Se făcea că eram în ultimul an de facultate și îmi finalizam licența. Ajunsesem la editarea trimiterilor bibliografice, pentru că niciodată nu am răbdare să le scriu în formulă completă de la început, de frică să nu îmi pierd ideile. Și atunci trec doar o prescurtare a titlului și numărul paginii, urmând să le editez la final. Aveam, printre titluri, o carte a lui Michel Jouve, pe nume Comunicarea. Relații publice și publicitate.

Acum, eu având 21 de ani și afară fiind deja aproape vară, nu prea mai aveam răbdare să depun efortul de a rescrie de fiecare dată titlul ăsta lung, că se regăsea în destul de multe note și la bibliografia finală. Așa că ce m-am gândit să fac eu, o abilă cunoscătoare de Microsoft Office? Să scriu tot cârnatul de litere o singură dată, urmând să îl preiau ulterior cu copy/paste.

Zis și făcut. Am terminat treaba imediat. Copy/Paste la fiecare trimitere bibliografică. Copy/Paste în bibliografie. Lucrarea era terminată, am revizuit conținutul, am printat-o, am susținut-o câteva săptămâni mai târziu, am luat 10 și am fost apreciată pentru efortul depus.

Mândră de mine, după ce am trecut de starea de euforie, am ajuns acasă și am recitit licența. S-a umflat inima în mine, iar la ultima pagină era să îmi crape de-a dreptul: pe pagina cu bibliografia, scria fain frumos – Comunicarea. Relații publce și pulicitate. Și la fel scria peste tot în lucrare, în fiecare notă de subsol pe care o preluasem cu copy/paste. Frumos, nu? Pulicitate!

8 thoughts on “De ce să nu faci abuz de Copy/Paste

  1. ce spirit de observatie au avut profesorii… nu-i bai ! atata timp cat continutul lucrarii a fost bun, si prezentarea a fost si mai buna, ce mai conteaza 😉

  2. ha ha :)) Cand lucram in facultate la un ziar local eu nu imi citeam nicioadata materialele dupa publicare pentru ca stiu ca as fi intrat sub birou daca gaseam o greseala de typing :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)