Jescu. Săftescu-Jescu

Ştiu că nu e un lucru de care să fiu mândră, dar niciodată nu am fost foarte preocupată de un stil de viaţă sănătos. Nu citesc etichetele de la alimente decât ca să văd când expiră, îmi place supa la plic şi sunt o ignorantă când vine vorba de E-uri şi alte litere din astea cancerigene.

În ultima vreme însă, parcă nu mă mai încadrez în peisaj cu toată nepăsarea asta a mea. Mai toată lumea din jurul meu e din ce în ce mai preocupată de produsele pe care le consumă, fie că e vorba de alimente sau de cosmetice. Prietenele mele mi-au luat cosmetice pe bază de bere, fără chimicale şi alte cele, ai mei cumpără doar ouă de ţară şi lactate la fel, numai eu am rămas în secolul trecut, cu chimicale în şampon şi junkfood în frigider.

Şi parcă nu-mi mai place. (more…)

Eu sunt o persoană foarte curioasă. Numai că eu nu vreau să ştiu ca să am ce bârfi apoi pe la colţuri, ci eu am nevoie de te miri ce informaţii ca să pot sta liniştită. Cunoaşterea celor mai inutile informaţii mie îmi asigură un anume confort psihic, o siguranţă închipuită pe care o găsesc destul de greu de explicat acum.

Curioasă din fire, îmi pun în permanenţă întrebări. Numai că nu sunt întotdeauna dintre cele mai profunde. De exemplu, (more…)

Aseară mă întorceam de la universitate, leşinată de foame după 8 ore de vorbit şi mă loveşte o poftă puternică de ou prăjit în tigaie, întors pe ambele părţi şi înfrăţit cu o bucată de brânză de oaie primită de acasă.

Fac eu nişte calcule, arunc o privire cu infraroşu în portofelul din geantă, mai aveam un bon de masă şi câţiva lei. Mă gândesc că iau 10 ouă şi nişte pâine, că sigur nu mai avem.
Ajung la buticul din cartier, îmi exprim comanda cu bonul de masă în mână, când doamna se uită cu compasiune la mine şi-mi zice: (more…)

Mă întrebam azi, pe când căutam fără speranţă un săpun în una din băile universităţii, oare cât o să ne mai minunăm de lucrurile care, cel puţin teoretic, ar trebui să fie fireşti.

Dacă sunt într-o instituţie de stat a cărei toaletă e curată şi dotată cu tot ce trebuie, mă bucur de parcă aş fi câştigat la loto. (more…)

Când eram mică, aveam impresia că la 25 de ani o să am cele mai importante aspecte din viaţă deja rezolvate: că o să am un job stabil, că o să fiu măritată, la casa mea şi o să duc o viaţă presărată cu o dulce rutină de om mare.

Dacă privesc viaţa mea de acum cu un ochi extrem de pretenţios, probabil că ar trebui să mă încerce nişte regrete. Dacă mă uit însă cu realism şi conştientizarea faptului că shit does happen, eu zic că stau destul de bine, la cei 25 de ani proaspăt împliniţi. (more…)

Într-un episod din Hustle, serial pe care de altfel îl recomand, că e foarte fain şi foarte britanic, unul dintre personaje se loveşte la cap şi, din cauza impactului, se strică nişte circuite în creierul lui şi devine incapabil să mintă. În film e şi numită cumva afecţiunea asta, dar era prea alambicat ca să îl pot reţine.

Nu ştiu dacă este medical posibil şi dacă într-adevăr există sindromul ăsta, dar, presupunând că există, am stat să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă, vreme de o zi, nimeni nu ar putea să mintă. Cum ar fi dacă toată lumea ar spune lucrurilor pe nume timp de 24 de ore. Dacă nu ar mai exista politeţuri, nici diplomaţie şi nici urmă de eufemism.
(more…)

De când mă ştiu mi-au plăcut vocile tabacice, răguşite, mai ales la solişti. De la Bonnie Tyler la Zob şi solistul de la Kings of Leon, toţi răguşiţii mă fac să mi se zbârlească pielea mai tare şi să pun mai uşor pe repeat o piesă.

Ultima descoperire de acest gen (more…)

Articolul scris de Oana aici a stârnit o serie foarte lungă de discuţii pe Twitter şi Facebook, cu păreri multe şi împărţite, c-aşa-i în viaţă. Pe scurt, povestea  e simplă şi comună: o domnişoară care se îndrepta la 3 dimineaţa spre casă a fost tâlhărită.

Spun că nu e nimic ieşit din comun, pentru că, deşi nu e dezirabilă o astfel de situaţie, este probabilă în orice comunitate care nu este de preoţi, iar probabilitatea ei creşte direct proporţional cu lăsarea serii.
(more…)

Până prin clasa a doua, am fost un fenomen lexical: poceam cuvintele într-un mare fel, după reguli ştiute doar de mine. Să vă dau câteva exemple.

Stăteam foarte mult timp cu bunica mea care, ca orice bunică modernă, citea foarte multe ziare, cu precădere Evenimentul Zilei. Eu nu-l scoteam din Învelimentul Zilei, deşi nu ştiu ce învelea exact şi cum.

Primeam vestitele pachete din Germania de la bunica mea, în care se găsea de fiecare dată zahăr cubic. Probabil încă sub influenţa comunismului, ăla era zahăr public.
(more…)

Ieri eram cu Ovi la Evidenţa Populaţiei, aşteptând să mă trag în poză pentru viitorul meu buletin, când primeşte un telefon care îl anunţă că a primit un colet. Eu că ce tristă sunt, că vreau şi eu colet şi din astea de copil necrescut.

Ajungem acasă şi ce să este oare pe eticheta cu destinatarul? Nimic altceva decât cea mai frumoasă adunare de nume, adică Ovidiu Sîrb şi Corina Săftescu-Jescu. Având drepturi egale asupra coletului, dau să-l sfâşii, că nu prea stau bine cu răbdarea când e vorba de surprize.
(more…)