Şi părinţii merg mai departe, nu-i aşa?

Până să părăsesc casa părinţilor mei şi să merg la facultate, camera mea de acasă era cea mai mare şi cea mai călduroasă din apartament. Fiind cel mai tânăr şi cel mai gingaş membru al familiei, locul în care îmi făceam temele şi somnul de frumuseţe era deci unul foarte ocrotitor.

Când am plecat, deşi locul care mă aştepta era un apartament şi nu o cameră de cămin, nu mi-am luat toate lucrurile cu mine, încercând să păstrez şi noua şi vechea cameră la fel de ale mele. Probabil că într-un fel, ştiindu-i şi pe ai mei destul de îndureraţi de absenţa ambelor odrasle, am făcut asta şi pentru a le oferi un mic confort psihic şi garanţia că o să mă întorc.

Ei bine, cred că după primul an de facultate, ajung acasă într-o vizită studenţească, de weekend prelungit. Nici nu calc bine pe pământ oltenesc, că mă şi înştiinţează comitetul de primire că fosta mea cameră mare şi călduroasă e acum a lor, că noul meu pat e acum o canapea care se întinde şi să nu mă supăr, dar hainele pe care nu le-am mai purtat sunt în nişte saci, la ţară, iar jumătate din dulapul din noua mea cameră e ocupat de lucruri care nu îmi aparţin.

A fost un şoc. Dintr-un membru al familiei gingaş şi cu mare nevoie de protecţie devenisem un musafir cu şedere temporară, statut pe care îl am şi acum. Ceea ce mă bucură. E bine să ştii că şi părinţii merg mai departe şi că, deşi dorul e mare şi dragostea intactă, în loc să suspine când trec peste fosta ta cameră mare şi goală, o ocupă şi o folosesc la capacităţi maxime.

Dincolo de toate, mie îmi place să cred că de fapt, s-au mutat în camera mea confort 1 doar ca să se simtă mai aproape de mine. 🙂

6 thoughts on “Şi părinţii merg mai departe, nu-i aşa?

  1. Eu am lasat camera fetei care este ca si tine plecata de 4 ani si ceva la facultate intacta. Nu ii place sa ii mult lucrurile. Intru fac ordine daca e cazul,sterg praful si cam atat. Se poate ca ai tai sa se simta mai aproape de tine in acest fel.

  2. Ma simt asa un monstru…

    Am plecat de zece ani de la ai mei, ii vizitez de 2 ori pe an, cate o zi de fiecare data… si tot nu s-au atins de camera mea. In afara de faptul ca a crescut acolo un calculator pe care-l foloseste tati in locul celui care a plecat cu mine.

  3. Ar fi bine, daca poti sa mergi mai des…banuiesc ca mergi doar de ziua lor. Timpul trece …noi parintii nu suntem nemuritori…doare rau…sa stii

  4. Încerc să merg cât de des pot. Nu merg doar de ziua lor, din fericire suntem foarte apropiaţi, aşa că ştiu că doare. Şi doare tare. Eu încă încerc să îi păcălesc să ia ei calea Timişoarei, dacă eu tot o să mă stabilesc aici. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)